„Provocarea carierei”
Ioan Andone și-a intrat de ieri în pâine. S-a acomodat repede și
a reacționat relaxat, zâmbind, când George Copos i-a arătat că
presiunea nu-i doar un banc la Rapid și i-a spus de la prima
întâlnire că trebuie să câștige tot.
-Cum a apărut oferta de la Rapid, domnule Andone?
-Mi-a spus Vasile Șiman că George Copos insistă foarte mult să mă
aducă. Apoi m-a sunat, am discutat și mi-a plăcut proiectul
propus.
-De ce depinde prelungirea contractului, din vară?
-De voința ambelor părți. Și, firește, de realizarea obiectivului.
Dacă ajungem în Europa League, vom continua.
-Și cum vi se pare acest obiectiv? Greu?
-Mai sunt zece etape, practic avem zece finale care trebuie
câștigate. Sunt 30 de puncte în joc. Depinde de ce fac și celelalte
echipe. Dacă obții 30 de puncte poți să iei campionatul, iar dacă
faci doar 20, poate nu te califici în Liga Europa. Poate e cea mai
grea misiune pentru mine, pentru că sunt doar două luni, nu poți
face pași greșiți.
-E posibil chiar și titlul?
-Nu este imposibil. Dacă nu se pierdeau ultimele meciuri, puteam fi
chiar favoriți la titlu, asta este.
-Lotul cum vi se pare?
-Lotul este foarte, foarte bun, sunt dubluri pe toate posturile.
Dacă o luăm pe compartimente, Rapid e extrem de echilibrată.
„Nu mai e timp de povești”
-De proverbiala presiune pusă de George Copos bănuiesc că ați
auzit…
-Da, dar eu sunt obișnuit să lucrez sub presiune. Am nevoie de
provocări. Iar asta e o provocare. Dacă era simplu, era altul în
locul meu.
-De Varga și Bălan ce spuneți?
-Mi-aș dori să se rezolve cât mai repede situația lor. Au jucat în
toamnă în Liga Campionilor, normal că îi doresc. Am înțeles că li
s-au luat legitimațiile, e ca și cum cineva ți-ar lua buletinul. Eu
nu știu, ce lege e asta?
-Cum a fost primul antrenament?
-A venit domnul Copos, m-a prezentat. A fost și domnul Manea, ni
s-au spus noile sale atribuții de vicepreședinte. Apoi am lucrat cu
băieții, 70 de minute. Și, firește, am discutat cu ei.
-Ce le-ați spus?
-Că nu mai este timp de povești. Gata. Trebuie să câștigăm la
Pitești.
-Îi știați pe băieți?
-Da, sigur. Am mai adus și câțiva puști de la tineret, ca Dobroiu,
pe care nu-i știam. În rest, suntem ok, poate doar la Ioniță o mică
problemă, are o contractură.
Vestiarul e
mulțumit
În ultima perioadă, Rapidul a dat senzația de plafonare, fapt care
i-a făcut pe oficialii giuleșteni să-l aducă pe Ioan Andone pe
banca tehnică. George Copos l-a acuzat ieri voalat pe Manea că a
fost prea bun cu jucătorii și faptul că Andone este un tehnician
ceva mai sever l-a făcut să îl aleagă pentru a ocupa postul de
antrenor în Giulești. Acest lucru nu i-a deranjat deloc pe
giuleșteni, care s-au arătat extrem de receptivi la primul
antrenament sub comanda noului tehnician. Căpitanul alb-vișiniilor,
Costin Lazăr, a avut un motiv în plus de bucurie, urmând să fie
pregătit de cel care l-a lansat în fotbalul mare: „Îmi pare bine să
lucrez din nou cu nea Ando. Dânsul m-a promovat la Sportul. Sper să
redevenim o familie și să prindem un loc de Europa League”. Chiar
dacă în momentul în care a fost prezentat oficial ca antrenor
Andone a spus că are ceva emoții, pe teren lucrurile au stat exact
invers. Foarte volubil și dornic de muncă, „Fălcosul” le-a dat
indicații încontinuu fotbaliștilor săi. Unii dintre străinii din
lot nu și-au înțeles antrenorul, lucru care va fi remediat în timp.
(Alex Amironoaiei, Victor Stoicescu)
Rednic: „l-am refuzat pe Copos”
Relația dintre Copos și Rednic a fost mereu una extrem de specială.
Pe 14 aprilie 2004, „Puriul” învingea Rapidul din postura de
antrenor al Universității Craiova și îi spunea lui Copos celebra
replică: „Ce bine îmi pare că ai luat țeapă!”, cu referire la modul
în care a fost îndepărtat din Giulești. Acum, „Puriul” îl lovește
din nou sub centură pe bossul alb-vișiniilor. „Mi-a făcut plăcere
că mi-a venit și mie rândul să-l refuz pe Copos”, a declarat
Rednic, care a continuat: „Ando are experiență și este o surpriză
pentru mine că s-a dus acolo. Nu știu ce a gândit el.”
Am hotărât să stau la Pro Rapid, în aceeași cameră
în care a stat Răzvan Lucescu în perioada când a pregătit
Rapidul
Ioan Andone, antrenor Rapid
Primul care m-a felicitat după ce am semnat contractul cu Rapid a
fost nea Mircea Lucescu, care are încredere că voi
reuși
Ioan Andone, antrenor Rapid
Se vede că a fost un mare fotbalist și este un mare antrenor. Nu
degeaba a câștigat atâtea trofee. Împreună să facem
performanță
Adrian Iencsi, fundaș Rapid