Florin Prunea, fostul director de relații internaționale din cadrul Federației Române de Fotbal, a declarat că simte mai atras de partea administrativă a fotbalului, decât de cea tehnică și recunoaște că s-a întâlnit cu Cristi Borcea, dar nu pentru a discuta despre o eventuală venire a sa în conducerea administrativă a clubului.
„Eu m-am format ca om și ca sportiv la Dinamo, acolo am crescut. Este adevărat că am avut o întâlnire cu Cristi Borcea, dar nu s-a pus niciodată problema să activez în conducerea clubului pentru că eu am o situație delicată în prezent și trebuie să-mi rezolv problemele mai întâi. Eu am început de mult timp activitatea administrativă și este meseria care îmi place, nu am avut o aplecare către partea tehnică. Sunt sigur că pe viitor voi face tot administrație”, a declarat Florin Prunea pentru sptfm.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER