Prunea: „Avem de luat o revanșă în fața Timișoarei.” Egalul din campionat a lăsat-o pe CSMS în afara play-off-ului

Președintele executiv al echipei CSMS Iași, Florin Prunea, a declarat, vineri, că elevii lui Nicolo Napoli își doresc revanșa în fața Timișoarei, după remiza de pe teren propriu ce nu le-a permis accesul în play-off, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Eu nu am uitat că am ratat calificarea în play-off și ca urmare a remizei făcute cu Poli în ultimul meci de pe teren propriu din sezonul regulat. Această dorință de revanșă este atât în rândul antrenorilor și conducătorilor, cât și al jucătorilor. Nu e vorba de răutate, ci de o ambiție în plus de a câștiga. Totodată, trebuie să câștigăm și pentru a ne menține pe primul loc în play-out, poziție care asigură calificarea în cupele europene. Avem un culoar favorabil, trebuie să profităm la maximum de el și să ne agățăm de noul obiectiv propus„, a spus Florin Prunea.

Oficialul formației din Iași a făcut un apel și la suporteri să vină în număr cât mai mare: „Chiar dacă meciul nu se joacă în week-end, cred că le-am oferit ieșenilor motive serioase să vină în continuare la stadion pentru a susține o echipă frumoasă, cu care Iașul se poate mândri. Intrarea va fi liberă și luni, așteptăm ca stadionul să fie iarăși plin, așa cum a fost și la partida precedentă de pe teren propriu, cu CS U Craiova. Victoria la scor de atunci s-a datorat, cred eu, și celor 10.000 de suporteri care au împins formația de la spate„.

Oficialii formației ieșene au anunțat că mai sunt disponibile aproximativ 2.000 de tichete de intrare la meci.

MEDIAFAX

Publicat: 15 04. 2016, 15:51
Actualizat: 15 04. 2016, 15:52