Prunea e pe făraș! „A distrus Dinamo!”
„Ai distrus Dinamo!”, l-a acuzat președintele executiv
al roș-albilor pe fostul portar după întrevederea cu
Becali
La finalul meciului Dinamo – Poli Iași (1-1), conducătorii
dinamoviști au intrat într-o ședință menită să rezolve problemele
din ultima vreme. S-a decis în primul rând ca „rebelii” să fie
reprimiți la echipă.
Ședința de vineri, de după meci, a adus rapid concluzia ca toți
jucătorii care au plecat din cantonament la Cluj să fie reprimiți
la echipă. Amenzile de câte 25 de procente din salarii rămân astfel
singura măsură luată de club în urma scandalului provocat de
„rebeli”. La acea ședință au participat Cristi Borcea și Florin
Prunea, alături de președintele Nicolae Badea. Mai important este
însă că la această consfătuire Borcea a avut o atitudine ostilă
față de Florin Prunea, după ce, până de curând, a fost unul dintre
susținătorii acestuia.
La un moment dat, Borcea i s-a adresat managerului sportiv cu
constatarea: „Ai distrus Dinamo!”. Acesta este un semn clar că lui
Prunea i se pregătește debarcarea, explicația fiind reprezentată de
faptul că Giovani Becali a făcut presiuni pentru ca Prunea să fie
dat afară încă de la instalarea acestuia la Dinamo.
Doar
Badea îl mai susține
Giovani i-a jurat lui Prunea război total în momentul în care
acesta a făcut publice documente cu privire la transferul lui
Florin Bratu de la Rapid la Galatasaray, acte care au declanșat
ancheta DNA în dosarul „Transferurile”. Prunea rămâne astfel cu un
singur susținător în „Ștefan cel Mare”, Nicolae Badea, care însă,
odată ce a acceptat întoarcerea la echipă a contingentului Zicu –
Mărgăritescu – Boștină – Adrian Cristea e greu de crezut că se va
opune mult timp înlăturării lui Prunea. În fine, un alt efect al
renunțării la managerul sportiv ar fi rămânerea în club a lui
Vasile Turcu. Apropiat al lui Giovani Becali, acesta a declarat
recent că pleacă de la Dinamo dacă Prunea e păstrat la club.
„Nu demisionez! Nu am niciun motiv să o fac, nu am greșit
cu nimic în activitatea mea”
Florin Prunea, manager sportiv Dinamo.
„Categoric, Prunea va continua la Dinamo. Am vorbit cu el,
și-a manifestat dorința de a rămâne„
Nicolae Badea, președinte CA Dinamo