Prunea explică de ce au fost „maziliți” Bratu și N’Doye!
Scandal în toată regula la Dinamo. Bratu și N’Doye au fost
trimiși la București cu avioane separate, pentru a se preîntâmpina
un eventual conflict; cei doi jucători se vor antrena cu Dinamo II,
în timp ce restul lotului va pregăti în Ardeal partida cu Bistrița,
de sâmbătă.
Florin Prunea a explicat de ce conducerea a luat aceste măsuri:
N’Doye, Diabate și Kone au petrecut până la 5 dimineața (după spusele lui N’Doye au fost la masă,
alături de Yssouf Kone) și au fost pedepsiți. Măsura
luată în cazul senegalezului, acesta fiind recidivist, a fost mai
severă.
„N’Doye a fost trimis la echipa a doua pentru că a
plecat din hotel la 12 noapte, fără să anunțe pe cineva. Djakaridja
Kone și Zie Diabate au fost iertați pentru că se află la prima
abatere. N’Doye este sub contract cu noi și va fi trimis la echipa
secundă pe termen nelimitat. Noi nu l-am cocoloșit deloc. Cine
greșește plătește. Cu siguranță că e deranjant să petreacă împreună
cu adversarii calificarea lor. Am stat până la cinci să-i aștept.
Pe la cinci dimineața s-au întors la hotel.„, a explicat
fostul mare internațional la gsptv.
În ceea ce privește situația lui Bratu, oficialul lui Dinamo a fost
extrem de atent și de ambiguu când a motivat decizia de îl trimite
pe acesta sub comanda lui Costel Orac, lucru care alimentează
zvonurile că între atacant și oficial ar fi fost anumite
tensiuni.
„Trimiterea lui Florin Bratu n-are nicio legătură cu
N’Doye. Aceste lucruri le rezolvăm în interiorul clubului. Am
informat conducerea despre ceea ce s-a întâmplat și s-a luat o
decizie. Nu o să dau niciodată din casă, am făcut un raport complet
pe care l-am înaintat către Board-ul clubului„