Prunea: „Golubovic are ușa deschisă la noi, îl așteptăm!” De ce nu s-a adaptat atacantul la Steaua: „Am vorbit cu domnul Mureșan de la CFR…”

This browser does not support the video element.

Florin Prunea, președintele clubului CSM Politehnica Iași a declarat după victoria cu Dinamo, scor 3-1, din etapa a 21-a a Ligii I, că formația antrenată de Eugen Neagoe s-a impus deoarece s-a adaptat mult mai bine la condițiile de joc, având și o determinare superioară.

„La noi terenul a fost în regulă. Dacă dădeam drumul mai repede la instalația de încălzire era și mai bine. Am avut și noroc că nu a mai fost așa de frig aseară. Dinamo a fost o echipă care nu s-a adaptat la condițiile de joc. Noi am jucat ce trebuia să jucăm date fiind condițiile” a declarat Florin Prunea la ProSport LIVE.

Oficialul grupării ieșene a vorbit despre jucătorii pe care i-ar dori în pauza de iarnă, dar și despre situația atacantului Bojan Golubovic, care este dorit la Iași de antrenorul Eugen Neagoe, în cazul în care bosniacul își va rezilia contractul cu Steaua. „Ne dorim să luăm 2-3 jucători, avem nevoie. În momentul în care își va rezolva problemele cu Steaua, Golubovic are ușa deschisă la noi. Îl așteptăm, e de-al nostru. M-a întrebat Grahovac dacă am vorbit cu el, dar nu pot să discut că e jucător sub contract. Pentru el a fost o chestiune de adaptare la Steaua. Vorbeam și cu domnul Mureșan despre Tade sau Jakolis, e greu când vii la o echipă din București.

Deocamdată, o să am o discuție cu antrenorii și cu băieții să ne luăm rămas bun. Avem o stare de incertitudine care ne omoară. Mai am contract până în vară și cred că voi rămâne la Iași. Nu mă interesează politica, nu fac politică, nu e războiul meu”, a declarat Florin Prunea la ProSport LIVE.

CSM Politehnica Iași a încheiat pe locul 9 anul 2016, cu 25 de puncte, la cinci distanță de CFR Cluj, formație care ocupă ultima poziție ce asigură prezența în play-off.

 

 

Publicat: 19 12. 2016, 12:30
Actualizat: 19 12. 2016, 14:44