Prunea le dă ultimatum jucătorilor: „Cine nu rezistă presiunii e liber să plece”. Există și vești bune la Iași: Țigănașu nu are ruptură

Pauza competițională generată de meciul echipei naționale cu Polonia se potrivește de minune echipei din Copou. Antrenorul Eugen Neagoe are timp să corecteze în această perioadă ce nu a reușit de la venirea lui la CSM Poli Iași. Totodată, acesta încearcă să-i deblocheze psihic pe jucători, evident afectați de seria neagră de șase înfrângeri consecutive. În plus, jucătorii care au absentat în ultimele etape din cauza unor accidentări au revenit la antrenamente și au șanse să reapară pe teren după această întrerupere a campionatului.

Înlocuit în debutul partidei de la Mediaș, jucătorul de bandă stângă Alexandru Țigănașu a primit vești bune de la medici. Acesta a suferit doar o întindere, și nu o leziune musculară, așa cum se credea inițial. Astfel, chiar dacă are șanse minime să joace în următorul meci, cu ASA Târgu Mureș, jucătorul de 26 de ani ar putea fi apt de joc în partida cu CS U Craiova.

Veștile sunt bune și în ceea ce-i privește pe Ciucă și Ciucur, jucători care au absentat în ultimele etape.

„Ciucă se pregătește normal și sunt șanse mari să fie apt pentru meciul cu ASA. Și Ciucur a început ușor, îl așteptăm cât mai repede pe teren. Și Grahovac a revenit la echipă după ce s-a operat la ochi, unde avea o problemă mai veche”, a declarat președintele Florin Prunea.


Accidentarea lui Alexandru Țigănașu (foto, în duel cu Alex Munteanu) nu e atât de gravă pe cât se credea. Foto: Istvan Bertalan

„Cine nu rezistă presiunii, e liber să plece!”

Oficialul ieșean spune că s-a săturat ca echipa să joace bine și să piardă meci de meci din cauza greșelilor. Florin Prunea le-a transmis jucătorilor că cine nu rezistă presiunii este liber să plece.

„De câteva etape pierdem pe greșelile noastre. Parcă nu se mai termină. Jucăm bine, dar pierdem. Trebuie neapărat să câștigăm meciul cu ASA Târgu Mureș. Nu sunt de acord cu acest blocaj mental despre care am auzit. Peste tot este presiune. Jucătorii trebuie să intre în teren și să câștige meciul. Cine nu rezistă la presiune, e liber să plece!”, a mai spus Prunea.  

Buget de locul 11 în sezonul trecut, clasare pe 7

Șeful executivului ieșean a ținut să-i răspundă din nou primarului Mihai Chirica, după ce edilul orașului a declarat că gruparea din Copou are un buget exagerat de salarii.

„Am mai spus și o repet, domnul primar este prost sfătuit. Am actele la mine și i le voi prezenta. Iașiul a avut un buget de locul 11 în sezonul trecut și am terminat pe locul 7, jucând în cupele europene. De asemenea, Astra a avut un buget de locul 7 și a câștigat titlul. Au fost două dintre echipele care au reușit clasări cu mult peste bugetele de care au beneficiat. CSMS se numără printre cluburile cu bugete mici de salarii”, a încheiat Prunea.

Publicat: 11 11. 2016, 08:46
Actualizat: 11 11. 2016, 08:47