Prunea: „Meciul cu Timișoara este MECIUL ANULUI pentru noi, nu cel cu Steaua”
Directorul sportiv al lui Dinamo, Florin Prunea, a lăudat
evoluția din meciul cu Brănești a jucătorilor introduși de Ioan
Andone în locul indisponibililor și vede meciul cu Timișoara drept
cel mai important din acest an:
„Nu este pentru prima dată când jucătorii care au evoluat
mai puțin au intrat și au demonstrat că merită să îmbrace tricoul
lui Dinamo. Eu m-am temut de acest meci, dar băieții noștri au
controlat partida de la un capăt la altul și nu s-a pus în niciun
moment problema câștigătoarei. Florentin Petre rămâne dinamovist,
deși acum joacă la Brănești. Eu cred că în acest an cel mai
important meci este cel cu Timișoara, deși suporterii se gândesc la
cel cu Steaua. Este meciul anului pentru noi. Sper să fie plin
stadionul, dacă e plin, Poli nu va avea nicio șansă”, a
spus Florin Prunea la gsptv.