Prunea nu „iartă” pe nimeni. Fostul portar nu crede că Mutu poate ajunge la Euro și spune că actuala conducere FRF trebuie schimbată
- Președintele lui CSMS Iași face acuze la adresa lui Răzvan Burleanu: „Știm cum a ajuns această persoană în fruntea fotbalului. Fotbalul trebuie redat oamenilor de fotbal”.
- Florin Prunea nu mai crede nici în posibilitățile lui Adrian Mutu: „Și noi, conducătorii, am vrea la Euro, dar acolo trebuie să meargă jucătorii în formă”.
Cantonamentul echipei naționale și jocurile amicale cu adversari necunoscuți au declanșat din nou adversitatea și critici ale lui Florin Prunea la adresa actualei conduceri FRF. Acesta îl acuză pe Răzvan Burleanu, pentru felul în care a ajuns să conducă Federația, spune că numirea sa are legătură cu arestarea lui Gică Popescu și crede că toate acestea se vor vedea la alegerile FRF de peste doi ani. „Conducătorii Federației trebuiau din timp să facă programul. Știau de acest turneu și trebuiau să găsească unul sau doi adversari pentru echipa națională. N-am auzit niciodată în istoria unei federații naționale să se întâmple așa ceva. În lumea fotbalului știm exact cum a ajuns această persoană în fruntea fotbalului românesc. Din păcate a fost nevoie să fie arestat un coleg de-al nostru și eu cred că peste doi ani, când vor fi alegeri, lumea fotbalului va da un răspuns pe măsură, pentru că lumea și-a dat seama, ușor, ușor, cu cine avem de-a face. Vorbim de oameni veniți dintr-o zonă cenușie, care nu au nimic în comun cu sportul și peste doi ani trebuie să găsim un candidat serios, iar fotbalul românesc să fie redat oamenilor de fotbal și celor care iubesc acest sport”, a spus Florin Prunea pentru Look TV.
„Toată lumea vrea la Euro, dar Mutu nu mai poate să facă diferența”
Aflat în luptă directă cu ASA pentru un loc în play-off, președintele lui CSMS Iași nu este impresionat de revenirea lui Mutu în Liga I și spune că acesta nu mai poate ajuta echipa națională și nici să facă diferența în campionat. „Nu poate să facă foarte mult diferența, pentru că Adi Mutu nu mai este Adi Mutu pe care îl știm. Sigur că este un jucător cu experiență, un jucător de valoare, dar majoritatea jucătorilor care s-au întors de afară în competiția internă nu au mai confirmat. Cred că și noi, conducătorii, am vrea la Euro. Toată lumea vrea la Euro. Sigur că este un moment important al echipei naționale, dar la Euro trebuie să meargă jucătorii care sunt cei mai în formă”, a spus Prunea pentru sursa citată.