Prunea se justifică: **’Stenogramele nu mă incriminează cu nimic!’

Directorul de relații internaționale al FRF, Florin Prunea, este de părere că stenogramele apărute în presă nu îl incriminează.

Fostul internațional a subliniat că nu are niciun amestec în cazul de corupție din arbtrajul românesc.

"În stenograma care a apărut acum nu este nimic nou față de ce a apărut acum câteva zile. Nu mă incriminează cu nimic stenogramele. Am conștiința împăcată din punctul meu de vedere. Eu nu știu să fiu în vizorul DNA, dar dacă voi fi chemat să dau explicații în acest caz, o voi face. Bineînțeles că mă voi prezenta în fața oricărei instituții a statului, la fel cum am făcut și în problemele care au fost cu transferurile ajunse în instanță. Pe mine nu m-a avertizat nimeni că voi fi anchetat. Nu am niciun amestec în acest caz de corupție", a spus oficialul federației.

Ex-portarul recunoaște că mai mulți conducători de cluburi din Liga I îl contactau, dar nu pentru a cere arbitraje favorabile, ci pentru a-și exprima nemulțumirea față de `fluierași`.

"Eram sunat foarte des de oficiali din fotbalul românesc, așa cum s-a întâmplat și cu telefonul primit de la domnul Penescu. Și nu numai înainte sau după meciuri, ci chiar în timpul jocurilor. Eram sunat de anumite persoane care erau nemulțumite. Nu îmi solicitau nimic, îmi spuneau: «Uite, ți-am spus eu, uite ce mi-au făcut». Erau meciuri în care eram sunat și de 3-4 ori. Și eram obligat să răspund. Lucrând în administrația FRF eram obligat să răspund și să aplanez cât pot asemenea lucruri. Majoritatea președinților și patronilor mă sunau. Niciodată nu mi-au cerut arbitraje favorabile, mă sunau să-și arate nemulțumirea de felul în care erau arbitrați".

Directorul de relații internaționale a adăugat că nu era singurul din FRF care era sunat de conducătorii de cluburi.

"Telefoane de la președinți și patroni primeau cu siguranță și alte persoane din federație. Păi domnul Lupescu acum două zile a primit un telefon de la Timișoara, în care i se sugera să ia legătura cu Balaj și să-i transmită să arbitreze corect. Dacă și la Balaj există suspiciuni, atunci ne ducem toți, ne lăsăm de fotbal și ne apucăm de altceva", a conchis Prunea.

Publicat: 24 04. 2009, 16:21
Actualizat: 24 04. 2009, 16:25