Cristi Pulhac încearcă să se liniștească după entorsa suferită la genunchiul stâng în meciul cu Farul. Fundașul a acceptat să vorbească pentru ProSport înainte de plecarea în Belgia, acolo unde poate fi operat de medici.
Ce faci, Cristi? Cum te mai simți? Uite, încercam să adorm. Ce altceva să mai fac acum? Pot spune că sunt un pic mai bine. Nu mai am dureri, iar doctorii mi-au pus o atelă, iar acum m-am mai liniștit. Stau însă și mă gândesc că nu o să mai joc anul ăsta și mă apucă gândurile negre. Am un sentiment de mânie. Ce ghinion am avut! Pierd partidele cele mai importante. Vine jocul cu CFR și derby-ul cu Steaua, iar eu o să le văd la televizor. Reluările TV au șocat. Ți-ai dat seama imediat că este vorba de o accidentare gravă? Repet, am avut ghinion mare. Mi-a rămas piciorul în spate. S-a dus pe iarba udă. Tocmai asta a fost! Dacă gazonul nu era ud, nu cred că ajungeam atât de rău. Mi-am dat seama că e ceva rău din prima, pentru că am auzit cum face genunchiul sub mine, iar durerea a fost înfiorătoare.
O să mai faci vreun control? Se aude că este posibil să ajungi chiar la operație. Da. Zilele viitoare o să plec în Belgia pentru un control la clinica doctorului Martens. În funcție de ce o să zică cei de acolo, o să știu dacă este nevoie de operație sau nu. Dacă e să ajung la cuțit, asta e. O să-mi fie mai ușor pentru că merge cu mine și Ianis (n.r. – Zicu) în Belgia.
Ce le urezi colegilor tăi? Vin meciurile grele și trebuie să rămânem pe primul loc. O să-i încurajez, așa cum au făcut-o și ei cu mine. Mi-au fost alături și le mulțumesc.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER