Pulhac, lângă Danciu
În iarnă, Pulhac a ratat la secundă un transfer în prima ligă
spaniolă, la Valladolid. Fundașul a fost afectat câteva zile, după
care s-a mulțumit să spere că va mai apărea o șansă. Iar aceasta ar
putea sosi mai degrabă decât se aștepta dinamovistul.
Asta pentru că fostul său antrenor de la Dinamo, Esteban Vigo,
vrea să-l aducă la Hercules Alicante. Echipa lui Dănciulescu caută
un fundaș stânga, iar tehnicianul și-a amintit de jucătorul pe care
l-a antrenat în România. Vigo s-a și interesat de evoluțiile
fotbalistului în vârstă de 25 ani și a aflat că acesta a suferit o
accidentare gravă la genunchi în urmă cu ceva timp.
Giovani
se ocupă de transfer
În aceste condiții, Esteban a cerut mai multe DVD-uri cu
evoluțiile acestuia de după revenirea sa pe gazon. Există totuși și
o condiție pentru ca transferul să se înfăptuiască. Hercules
Alicante trebuie să promoveze în Primera Division, iar echipa din
sud-estul Spaniei are șanse foarte mari să reușească acest lucru.
După 27 de etape, Hercules se află pe prima poziție a clasamentului
la egalitate de puncte cu Real Sociedad și la șase puncte de
ultimul loc promovabil. Giovani Becali este cel care se va ocupa de
detaliile tranzacției, fostul procurator reprezentându-l pe
dinamovist și fiind în relații foarte bune cu Esteban Vigo.
800 de mii de
euro va încasa Dinamo pentru cedarea lui Pulhac la Hercules
Alicante
„Până la vară mai am de tras la Dinamo. Am auzit și eu
de interesul lor, am vorbit și cu Danciu. Sper să promoveze, iar eu
să câștig campionatul cu Dinamo „, Cristi Pulhac, fundaș
Dinamo