Pulhac preia modelul Zicu: „O să plâng și eu!”

Pulhac (foto) va efectua pentru început doar alergări și se așteaptă să joace din nou în echipa lui Mircea Rednic cel târziu în luna mai.

Cum a fost la control? Ce vești ai primit din partea doctorului?

A spus că recuperarea a decurs bine. Nu pot decât să mă bucur, pentru că știu cât de mult am tras în fiecare zi. Au fost ore întregi de stat la sală. Sute de exerciții repetate la nesfârșit.

Asta înseamnă că ești aproape de o revenire?

Mai trebuie să aștept puțin. Din câte am înțeles, la începutul lunii aprilie o să ating din nou mingea, iar apoi urmează să intru și la joc în mai. Mă bucur însă că de luni o să-mi revăd colegii. O să vin la stadion pentru a alerga alături de ei. Orice pas este important pentru mine.

Ai auzit că Zicu a marcat?

Am auzit. L-am sunat pentru a-l felicita. Am văzut cum a plâns după gol. Cam așa o să fac și eu când o să reintru pe teren, că să dau gol e mai greu la mine (râde). El a trecut peste toate problemele medicale, eu mai am un pic. Ianis este un exemplu pentru cei care trec prin astfel de momente neplăcute.

Zie Diabate a convins în meciul cu Pandurii. Ce părere ai despre el?

Zie este un jucător tânăr care promite mult. Este talentat și îi doresc să o țină tot așa. El are nevoie de mai multe evoluții bune pentru a prinde curaj.

Publicat: 04 03. 2009, 08:00
Actualizat: 04 03. 2009, 08:07