Pulsul Ligii 1: cine sunt candidatele pentru titlu, cine se bate la retrogradare! Cum arată primul 11 al echipelor din campionat și cele mai importante transferuri

Au mai rămas câteva ore până la startul noii ediții de campionat. Echipele și-au terminat pregătirea de vară, loturile s-au conturat în mare parte, iar Supercupa și finala Cupeii Ligii, evenimente care marchează deschiderea noului sezon competițional, s-au desfășurat zilele trecute. Pro Sport vă prezintă o analiză a echipelor care urmează să participe în noua ediție de campionat, care sunt cele mai probabile candidate pentru titlu și ce formații se vor regăsi în zona retrogradării.

Astra Giurgiu

Campioana en titre și-a păstrat în principiu toată echipa cu care a avut succes sezonul trecut și este unul dintre candidații principali pentru titlu și acest sezon. Plecările lui Găman și Queiros sunt cele mai mari pierderi ale echipei, însă transferurile lui Fabricio și Vangelj au fost făcute pentru a acoperi golurile lăsate în apărarea Astrei. Totuși, o problemă mare rămâne situația antrenorului Marius Șumudică, suspendat pentru pariuri. Acesta a declarat în mai multe rânduri că ar putea părăsi echipa dacă nu este lăsat să antreneze. Indiferent dacă Șumudică va fi sau nu pe banca tehnică, Astra are unul dintre cele mai valoroase loturi din Liga 1 și se va lupta cu siguranță pentru primele locuri din campionat.

  • Cotă la câștigarea campionatului: 3.00
  • Transferuri notabile: Fabricio, Kristian Vangelj
  • Plecări notabile: Valerică Găman, Pedro Queiros, Adrian Scarlatache
  • Astra Giurgiu, echipa tip: Lung Jr. – Vangelj, Oros, Alves, Morais – Lovin, Seto – de Amorim, Boldrin, Boudjemaa – Alibec

Steaua București

Vremea transferurilor spectaculoase la Steaua pare să fi trecut. Pentru acest sezon, finanțatorul clubului  pare să fi abordat o strategie low-cost, aducând la echipă jucători fără nume sonore. Bojan Golubovic, golgheterul Iașiului în sezonul trecut, Vlad Achim și Adnan Aganovic sunt cele mai notabile transferuri, ele fiind completate de Ovidiu Popescu și Daniel Popescu de la ACS Poli Timișoara. Cu Laurențiu Reghecampf antrenor, clubul pare să se bazeze în primul rând pe forța grupului și pe jucătorii deja consacrați, precum Adi Popa, Nicolae Stanciu și Mihai Pintilii, esențiali în jocul echipei. Plecările lui Chipciu și Varela ar putea lăsa echipa descoperită, cei doi fiind jucători cheie în formula de bază a Stelei. Problema cea mai mare însă, pare să fie lipsa unui atacant veritabil; în momentul de față, Reghecampf se bazează doar pe tânărul Alexandru Tudorie și Bojan Golubovic, Gregory Tade fiind ieșit din calcule. Cu toate acestea, Steaua are de departe cel mai valoros lot din Liga 1 și este considerată de casele de pariuri drept principala candidată la titlul din Liga 1.

  • Cotă la câștigarea campionatului: 2.00
  • Transferuri notabile: Vlad Achim, Adnan Aganovic, Bojan Golubovic
  • Plecări notabile: Thaer Bawab, Paul Papp, Paul Pârvulescu, Cornel Râpă, Ciprian Marica, Alex Chipciu, Fernando Varela
  • Steaua, echipa tip: Niță – Enache, Tamaș, Toșca, Momcilovic – Pintilii, Bourceanu – Popa, Stanciu, Hamroun – Golubovic

Pandurii Târgu-Jiu

Clubul care a terminat pe locul 3 ultimul sezon din Liga 1 se află într-o situație financiară oarecum incertă. Sponsorizarea de la Complexul Energetic Oltenia, care reprezenta una dintre principalele surse de finanțare, a fost retrasă și a lăsat un gol în bugetul echipei pentru acest sezon. Din acest motiv, antrenorul Edi Iordănescu a părăsit echipa, împreuna cu o mare parte din jucătorii cei mai importanți din sezonul trecut, printre care Vasco Fernandes, Mihai Răduț, Adrian Ropotan, Liviu Antal și Cristi Săpunaru sunt cele mai mari pierderi ale echipei. Noul antrenor Petre Grigoraș, revine pentru a treia oară la echipa din Târgu Jiu și va încerca să imprime același stil de joc spectaculos și bazat pe posesie cu care ne-a obișnuit în mandatele sale anterioare.

  • Cotă la câștigarea campionatului: 10.00
  • Transferuri notabile: Ovidiu Herea, Claudiu Voiculeț, Alin Buleică, Armiche, Cristian Bărbuț
  • Plecări notabile: Vasco Fernandes, Mihai Răduț, Wellington, Adrian Ropotan, Liviu Antal, Cristian Săpunaru, Lukas Droppa
  • Pandurii, echipa tip: Lazăr – Ungurușan, Bunoza, Vasiljevic, Acsinte – Mrzljak, Muntean, Nistor, Voiculeț – Hora, Herea

Dinamo București

New Dinamo, versiunea 3.0. De data aceasta cu Ioan Andone pe bancă, dar aceeași strategie de a promova jucători tineri și transferuri low cost. Echipa i-a pierdut pe Cerniauskas, Puljic, Bicfalvi cât și pe antrenorul Mircea Rednic, cel care sezonul trecut a reușit să oprească seria lungă de înfrângeri în fața eternei rivale Steaua, dar nu a putut ajunge la un acord de prelungire al angajamentului cu finanțatorul dinamovist Ionuț Negoiță. Ioan Andone, antrenorul care a reușit câștigarea campionatului cu Dinamo în sezonul 2003/2004, va încerca acest sezon să creeze o echipă care să-și poată măsura forțele cu principalele candidate la titlu Steaua și Astra. Principalul atuu rămânerea golgheterului din sezonul trecut, Gnohere, cât și de experiența vastă pe care o are Ioan Andone în Liga 1, campion atât cu Dinamo, cât și cu CFR Cluj.

  • Cotă la câștigarea campionatului: 8.00
  • Transferuri notabile: Laurențiu Brănescu, Jaime Penedo, Azer Busuladzic, Jose Navarro Romera, Maxi Oliva
  • Plecări notabile: Eric Bicfalvi, Vytautas Cerniauskas, Ante Puljic, Mircea Rednic
  • Dinamo, echipa tip: Penedo – Hanca, Marc, Mevlja, Filip – Busuladzic, Anton, Palic – Rotariu, Gnohere, Lazăr

Viitorul Constanța

Echipa lui Hagi este considerată de casele de pariuri abia a 7-a favorită pentru câștigarea campionatului, asta deși a demonstrat sezonul trecut că are capacitatea să se dueleze cu celelalte contracandidate pentru locul 1. La fel ca și în trecut, echipa se va baza în mare pe un mix de jucători tineri (Florin Tănase, Răzvan Marin, Robert Hodorogea), veterani cu experiență în Liga 1 (Pablo Brandan, Ioan Filip) și talente care vor încerca să își relanseze cariera la Viitorul (Gabi Iancu). Cea mai mare pierdere este plecarea lui Florin Cernat, playmakerul care a reușit să înscrie de 8 ori sezonul trecut și a oferit 5 assisturi.

  • Cotă la câștigarea campionatului: 25.00
  • Transferuri notabile: Pablo Brandan, Cătălin Carp, Florin Purece, Gabriel Iancu, Victor Râmniceanu
  • Plecări notabile: Ianis Hagi, Florin Cernat, Cristian Gavra, Pablo de Lucas, Pecanha, Herold Goulon, Bănel Nicoliță
  • Viitorul, echipa tip: Rîmniceanu – Benzar, Țîru, Carp, Ganea – Filip, Marin, Brandan – Tănase, Rusu, Iancu

ASA Târgu Mureș

Problemele financiare de la Târgu Mureș au provocat o plecare în masă a jucătorilor de bază din sezonul trecut. Noua ediție de campionat îl găsește pe Dario Bonetti la cârma echipei, iar veteranii Stăncioiu și Mureșan vor forma în continuare nucleul echipei. Acestora li se adaugă Cadu și Ianis Zicu, doi jucători cu experiență mare în Liga 1, cât și spaniolii Ferran Monzo, Carles Martinez și Fran Garcia. În ciuda problemelor financiare și plecărilor de jucători, casele de pariuri o consideră pe ASA o echipă de mijlocul clasamentului. Totuși, ținând cont de situația financiară la echipă, pare dificil pentru mureșeni să prindă un loc în play-off.

  • Cotă la câștigarea campionatului: 25.00
  • Transferuri notabile: Alin Dobrosavlevici, Ianis Zicu, Carles Martinez, Fran Garcia, Ferran Monzo, Cadu
  • Plecări notabile: Sașa Balic, Ramiro Costa, Pablo Brandan, Claudiu Voiculeț, Ivan Gonzalez, Sergiu Muth, Nicolas Gorobsov, Adrian Mutu, Paul Pârvulescu, George Țucudean, Javier Velayos, Marius Constantin
  • ASA Târgu Mureș, echipa tip: Stăncioiu – Matei, Cadu, Constantin, Dobrosavlevici – Mureșan, Martinez – Buș, Zicu, Borza – Ciolacu

CSMS Iași

Continuitatea pare să fie cheia succesului la Iași. Echipa va începe și acest sezon cu Niccolo Napoli pe banca tehnică, Florin Prunea președinte executiv și cu un lot în mare parte neschimbat față de sezonul trecut. Cea mai importantă pierdere este transferul golgheterului Bojan Golubovic la Steaua, dar care a fost acoperită de aducerea lui Dan Roman, un atacant cu același profil ofensiv ca al lui Golubovic. Echipa se va baza pe forța de grup și disciplina tactică, cât și un joc pragmatic care profită de ocaziile care se ivesc în timpul jocului.

  • Cotă la câștigarea campionatului: 100
  • Transferuri notabile: Mădălin Martin, Dan Roman, Alexandru Ciucur, Daisuke Sato
  • Plecări notabile: Azdren Llulaku, Bojan Golubovic, Nuno Viveiros, Gomo Onduku
  • CSMS Iași, echipa tip: Grahovac – Voicu, Frăsinescu, Ciucă, Țigănașu – Gheorghe, Enescu, Crețu, Böle – Roman, Cristea

 

CSU Craiova

Craiova pare să fi renunțat la ambițiile de a deveni o contracandidată la titlu pentru Steaua și Astra. Cu o campanie de transfeuri nespectaculoasă și un antrenor nou cunoscut mai degrabă pentru abilitatea de a salva echipe de la retrogradare, oltenii arată ca o echipă de mijlocul clasamentului, atât valoric cât și din punctul de vedere al bookmakerilor. Este posibil să ajungă în lupta pentru un loc de play-off, dar puține lucruri indică că ar putea ataca topul clasamentului din Liga 1. 

  • Cotă la câștigarea campionatului: 100
  • Transferuri notabile: Nicolae Calancea, Marius Briceag, Rambe
  • Plecări notabile: Andrei Herghelegiu, Viorel Ferfelea, Costin Curelea, Valentin Iliev, Sebastian Achim
  • CSU Craiova, echipa tip: Calancea – Briceag, Popov, Acka, Vătăjelu – Zlatinski, Mateiu – Băluță, Rocha, Ivan – Rambe

FC Botoșani

În urma promovării cu 3 sezoane în urmă, FC Botoșani s-a remarcat ca o echipă stabilă din partea de mijloc a clasamentului, al cărei obiectiv a fost mereu salvarea de la retrogradare. Cel mai probabil, și în acest sezon echipa va avea un obiectiv asemănător, pe care îl va putea îndeplini fără emoții mari. Lotul a rămas în mare parte neschimbat față de sezonul trecut, iar cu antrenorul Leo Grozavu pe bancă, clubul are toate posibilitățile să își asigure rămânerea în Liga 1 și în această ediție de campionat. 

  • Cotă la câștigarea campionatului: 500
  • Transferuri notabile: Andrei Herghelegiu, Mihai Roman, Victoraș Astafei
  • Plecări notabile: Michael Ngadeu, Attila Hadnagy, Dan Roman, Răzvan Pleșca, Petre Ivanovici
  • FC Botoșani, echipa tip: Iliev – Dimitrov, Plămadă, Miron, Mușat – Vașvari, Bordeianu – Golofca, Cabrera, Fulop – Matulevicius

CFR Cluj

Deținătoarea Cupei României este văzută de bookmakeri ca un joker în lupta pentru titlu, în ciuda faptului că echipa se află în insolvență, iar campania de transferuri din vară a fost mult mai restrânsă comparat cu anii trecuți. Mai mult, echipa clujeană va începe campionatul cu un handicap de -6 puncte, pedepsă aplicată de Departamentul de Licențiere FRF. Lotul a rămas în mare parte neschimbat față de ultimul sezon, iar singura noutate mare o reprezintă antrenorul Vasile Miriuță, care se află la al doilea mandat pe banca ardelenilor.

  • Cotă la câștigarea campionatului: 20.00
  • Transferuri notabile: Andrei Peteleu, Joao Paulo
  • Plecări notabile: Vitor Bruno, Dani Coelho, Tomislav Gomelt, Steve Beleck
  • CFR Cluj, echipa tip: Mincă – Lopes, Mureșan, Larie, Camora – Petrucci, Ruiz – Jakolis, Negruț, Nouvier – Lopez

Concordia Chiajna

În ultimele sezoane, ilfovenii au prins de fiecare dată ultimul loc care îi menținea în Liga 1, uneori chiar la limită. Chiar dacă valoarea lotului indică o echipă de mijlocul clasamentului, este foarte probabil să o vedem pe Chiajna luptându-se pentru evitarea retrogradarării și în această ediție de campionat. Ilfovenii l-au pierdut pe Artem Milevski, unul dintre golgheterii echipei sezonului trecut, cât și pe Christian Obodo, integralist în toate meciurile din playout. Lotul este format în momentul de față de jucători experimentați și are una dintre cele mai mari medii de vârstă din toate echipele în competiție, iar noul antrenor Emil Săndoi va avea nevoie să scoată tot ce este mai bun din el pentru a putea salva Concordia de la retrogradare.

  • Cotă la câștigarea campionatului: 1000
  • Transferuri notabile: –
  • Plecări notabile: Younnes Hamza, Florin Purece, Alin Buleică, Gabriel Giurgiu, Artem Milevski, Christian Obodo
  • Concordia Chiajna, echipa tip: Bălgrădean – Feussi, Mamele, Tincu, Bucurică – Serediuc, Cristescu, Constantinescu, Pană, Roșu – Pena

FC Voluntari

Deși au ajuns la barajul de rămânere în Liga 1, disputat aproape cu o lună în urmă, nu au avut emoții cu rămânerea în Liga 1. În această ediție de campionat pot spera să rămână în Liga 1 fără să mai fie nevoie de baraj, ținând cont de lotul foarte experimentat pe care îl are echipa și de transferurile realizate în această vară, cele mai notabile fiind venirea lui Florin Cernat și Laurențiu Marinescu. Singurul semn de întrebare rămâne banca tehnică; noul antrenor Florin Marin nu a impresionat sezonul trecut pe banca lui ACS Poli Timișoara și a fost demis când echipa se afla pe loc de retrogradare. De asemenea, al doilea antrenor la FC Voluntari, Dinu Todoran, are o experiență foarte limitată ca antrenor în Liga 1.

  • Cotă la câștigarea campionatului: 1000
  • Transferuri notabile: Petre Ivanovici, Laurențiu Marinescu, Florin Cernat, Doru Popadiuc, Sorin Tăbăcariu
  • Plecări notabile: Vlad Achim, Nicolae Calancea, Sașa Novakovic,
  • FC Voluntari, echipa tip: Balauru – Filipov, Maftei, Spahija, Halmaghe – Moke, Novac – Ivanovici, Marinescu, Cernat – Bălan

Gaz Metan Mediaș

Echipa nou promovată în Liga 1 și-a reunit destinele cu Cristi Pustai, antrenorul cu care a cunoscut cele mai mari succese și cu care a ajuns în preliminariile Europa League, sezonul 2011/2012. Totuși, vremurile când Mediașul se lupta pentru un loc în cupele europene au trecut, iar obiectivul acest sezon este salvarea de la retrogradare. Cristi Pustai are experiență anterioară în lupta la retrogradare, iar cu noile transferuri făcute în această vară, există șans ca echipa să rămână în Liga 1. Azdren Llullaku și Sergiu Muth au fost jucători de bază în trecut la Mediaș, iar noul atacant Eric de Oliveira a fost desemnat de două ori cel mai bun fotbalist străin din Liga 1 și poate deveni unul dintre cei mai importanți jucători al echipei în acest sezon.

  • Cotă la câștigarea campionatului: 1000
  • Transferuri notabile: Azdren Llullaku, Jasmin Trtovac, Cristian Gavra, Sergiu Muth, Mircea Axente, Răzvan Pleșca, Eric de Oliveira
  • Plecări notabile: Marius Staciu, George Neagu, Liviu Băjenaru, Lucian Cazan
  • Gaz Metan Mediaș, ehipa tip: Pleșca – Zaharia, Trtovac, Muth, Buzean – Munteanu, Cristea, Bic, Llulaku – Axente, Eric

Rapid București

Este foarte surprinzător că Rapid este cotată la unii bookmakeri drept a 6-a favorită pentru titlu, ținând cont de situația financiară dezastruoasă în care se află echipa și șansele aproape infirme să participe în Liga 1. Clubul a rămas fără jucători și fără angajați și chiar dacă, împotriva tuturor așteptărilor, ar putea evolua în noua ediție de campionat, le va fi dificil ca într-un timp foarte scurt să formeze un lot competitiv și cu care să se poată lupta pentru evitarea retrogradării.

  • Cotă la câștigarea campionatului: 500
  • Transferuri notabile: Saifeddine Alami, Valentin Alexandru
  • Plecări notabile: Jiri Jeslinek, Mădălin Martin, Florin Cioablă, Nicușor Fota, Fran Cruz, Miguel Robuste, George Tudoran, Miguel Angel Luque, Rafael Jorda, Patrick N”Koy, Virgil Drăghia,
  • Rapid, echipa tip: ?

articol scris de Răzvan Goldstein

Publicat: 22 07. 2016, 12:21
Actualizat: 22 07. 2016, 12:33