„Pumă” cu dinți de oțel

Redactor:
Lucian Danciu
  • Publicat:
  • Actualizat:

Alba încearcă să se salveze de la retrogradare nu numai
împumutând campioni de la CFR Cluj, ci copiind și modelul patentat
în Gruia, cu importurile de jucători din Argentina.

Când li s-a propus să-l transfere pe Enzo Bruno, un mijlocaș de 22
de ani de la Independiente, dar care a evoluat ultima oară la San
Martin de Tucuman, șefii alb-negrilor nu bănuiau că sunt pe cale
să-și aducă o comoară la casă. S-au lămurit însă destul de repede,
după numai două amicale jucate în tricoul echipei lui Falub, în
care mijlocașul argentinian și-a scris numele de fiecare dată pe
lista marcatorilor, iar acum își freacă mâinile de bucurie. Bruno
ar putea fi arma secretă în bătălia pentru evitarea retrogradării,
mai cu seamă că jucătorul a venit pe Cetate cu determinarea celui
decis să nu-i scape nefructificată șansa de a juca pe „bătrânul
continent”. „Am venit aici să-mi încerc norocul, după ce în trecut
am dat probe la Castellon, în Spania, dar nu am rămas acolo. Vreau
să joc bine, să ajut echipa să rămână în prima ligă, iar prin
aceasta Unirea să fie o rampă de lansare pentru mine înspre un
campionat mai puternic din Europa”, a mărturisit primul argentinian
din istoria clubului din Cetatea Unirii. Semnatar al unui
angajament pe șase luni cu Unirea, Bruno știe deja care ar putea fi
atuurile sale în lupta pentru titularizare. ” Sunt un jucător
rapid, cu tehnică bună, care dă întotdeauna totul pentru echipă pe
teren. Postul meu preferat este cel de mijlocaș stânga”, s-a
autocaracterizat sud-americanul, fost component al naționalei
Under-21 a Argentinei.

Am întâlnit la Alba un grup unit, o echipă foarte bună. Vreau să
trag de mine și să-mi câștig un loc în echipă

Enzo Bruno, mijlocaș Unirea

Am primit referințe foarte bune despre Enzo și sunt convins că am
realizat o achiziție inspirată. În vară, îl putem transfera
definitiv

Nicolae Lupu, președinte executive Unirea

Au remizat cu Kubanul lui Dan Petrescu!

Primul meci al prim-divizionarei Unirea Alba Iulia în turneul
din Turcia s-a disputat ieri, alb-negrii reusind să încheie la
egaliate, scor 1-1, disputa cu Kuban Krasnodar (liga a II-a,
Rusia). Golul ardelenilor a fost reușit de argentinianului Enzo
Bruno (min. 8), însă rușii lui Dan Petrescu au egalat pe final prin
Kiselev (88). Falub a trimis în teren următorul „11”: Rotaru – S.
Rădoi, Poverlovici, Vujadinovic, Vitinha – I. Bălan, Olah, Dâlbea,
C. Cristea – Enzo, Veljovic. Au mai jucat: Cernea – De Sousa,
Bucurică, Varga, Selagea, Stanciu, Fl. Ilie, S. Mureșan, Sculler și
Giurgiu.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Kremlinul așteaptă detalii din partea SUA privind planul de încetare a focului în Ucraina
Kremlinul așteaptă detalii din partea SUA privind planul de încetare a focului în Ucraina
Obiectul BIZAR care a fost pus pe sicriul cu trupul neînsuflețit al Minervei. Toți cei prezenți la înmormântare au rămas mască!
Obiectul BIZAR care a fost pus pe sicriul cu trupul neînsuflețit al Minervei. Toți cei prezenți la înmormântare au rămas…
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi…
Lovitură pentru tricolori! Austriecii îl contrazic pe Mihai Stoichiță în cazul lui Raul Florucz: „Probabil nu înțelege regulamentul”
Lovitură pentru tricolori! Austriecii îl contrazic pe Mihai Stoichiță în cazul lui Raul Florucz: „Probabil nu înțelege regulamentul”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
Negocierile dintre Becali şi Alibec:
Negocierile dintre Becali şi Alibec: "Te laşi de ţigară, fără ciocolată şi Cola". Răspunsul atacantului l-a blocat pe finanţatorul FCSB…
Imagini indecente cu Vica Blochina, fosta lui Pițurcă, în costum de baie la 49 de ani, după operații estetice! Se mândrește cu silueta ei
Imagini indecente cu Vica Blochina, fosta lui Pițurcă, în costum de baie la 49 de ani, după operații estetice! Se…
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
BANCUL ZILEI. Bulă participă la un concurs de supravieţuire şi ia cu el o păpuşă gonflabilă
BANCUL ZILEI. Bulă participă la un concurs de supravieţuire şi ia cu el o păpuşă gonflabilă
"Vrem să mai fim minţiţi şi de altcineva". Românii din "Piaţa la doi boi" din Bruxelles explică de ce nu…
Astronomii au detectat un SUNET de MOARTE în Cosmos
Astronomii au detectat un SUNET de MOARTE în Cosmos
Care a putut să fie primul job al magnatului român care a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac. A văzut anunţul în ziar
Care a putut să fie primul job al magnatului român care a ajuns acum la fel de bogat ca Ion…
Vedeta care regretă că a participat la Ferma și Survivor România la PRO TV: „Trei lei în plus”
Vedeta care regretă că a participat la Ferma și Survivor România la PRO TV: „Trei lei în plus”
Dispar acești bani cash. Schimbare pentru cei care plătesc în numerar
Dispar acești bani cash. Schimbare pentru cei care plătesc în numerar
George Bondor s-a sinucis! Detalii de ultimă oră
George Bondor s-a sinucis! Detalii de ultimă oră
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Rățușca cea urâtă s-a transformat într-un SUV cu adevărat dezirabil. KGM Actyon a debutat oficial în România – VIDEO
Rățușca cea urâtă s-a transformat într-un SUV cu adevărat dezirabil. KGM Actyon a debutat oficial în România – VIDEO
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României" în grad de Cavaler. Imagini inedite de la ceremonia specială
×