Gaz Metan Mediaș a câștigat, luni, scor 2-0, meciul disputat cu Astra Giurgiu, campioana României, în etapa a opta din Liga 1, iar antrenorul Cristian Pustai a declarat la final că se gândea să-l schimbe în prima repriză pe Azdren Llullaku, marcatorul celor două goluri.
„Am venit aici să câștigăm. Au fost două faze frumoase, două contraatacuri bune. Era de așteptat ca Astra să forțeze pe final, de asta l-am lăsat pe Eric în centru, iar ceilalți au venit din bandă, cu viteză foarte bună. Llullaku trebuie să joace, prima repriză a fost un pic mai slab. Era chiar pe lista de schimbări, dar e bine că a revenit. Dacă o să apară oferte sau nu, vom vedea.
Important e că am câștigat. Am mai avut meciuri în mână și n-am reușit să câștigăm. Ne așteaptă un meci foarte important, trebuie să fim mai atenți pentru că dacă legi 2-3 victorii urci imediat în primele șase echipe”, a spus Pustai la DigiSport.
Cristian Pustai a vorbit și despre revenirea lui Șumudică pe banca Astrei și a mărturisit că jucătorii săi vor primi prime speciale în funcție de punctele pe care le vor avea la finalul sezonului.
„A revenit Șumi, mă bucur că a revenit din nou pe bancă. Îi urez succes. E greu să-i țină conectați pentru că au jocurile fantastice din Europa League, dar trebuie să rămână concentrați. Astăzi i-am surprins. Nu ne-a avantajat că am jucat la Cluj. Nu este un duel între mine și Șumudică. Ne dorim să avem mai multe puncte, avem un sistem de premiere special pentru finalul campionatului„, a conchis tehnicianul medieșenilor.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER