Pandurii a reușit să înscrie golul victoriei în minutul doi de prelungiri, iar Cristi Pustai spune că o victorie obținută astfel e mult mai plăcută. Referitor la meciul de la Tel-Aviv, din preliminariile Europa League, antrenorul gorjenilor se declară optimist și consideră că nimic nu este pierdut.
„A fost o victorie obținută târziu și chinuit, dar uneori e mai frumos așa. Nici n-am știut că e prima oară când îl înving pe prietenul meu Badea. Ne gândim la meciul de la Tel-Aviv, nu este pierdut nimic. De asta l-am adus pe Eric, să facă diferența”, a declarat Cristi Pustai la DigiSport.
Pandurii Târgu Jiu a învins pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (0-1), pe Oțelul Galați, într-un meci din etapa a treia a Ligii I, în care golul victoriei gazdelor a fost marcat în minutul 90+2.
Golurile au fost marcate de Paraskevas ’47 și Eric ’90+2 pentru gazde, respectiv Astafei ’20 pentru oaspeți.
0-1: Astafei deschide scorul din 4 metri, după o centrare a lui Iorga.
1-1: Paraskevas egalează cu un șut de la aproximativ 10 metri.
2-1: Eric stabilește scorul final al partidei, din lovitură liberă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER