Pustai: **”Am câștigat un punct mare”
Tehnicianul formației Gaz Metan Mediaș, Cristian Pustai, a
declarat, vineri, că echipa sa a câștigat un punct mare cu CFR
Cluj, însă acest punct a fost obținut cu multe sacrificii.
„Un punct mare, care l-am câștigat cu multe sacrificii,
am pierdut și unii jucători, pe Pârvulescu, Hoban și mai avem și
patru suspendați pentru meciul cu Universitatea Craiova: Pleșca,
Kubala, Trtovac și Buzean. Suntem pe primul loc în deplasare,
formăm un grup mic, cu moral bun, reușim să revenim, sper să o
ținem tot așa. Trebuie să ne îmbunătățim jocurile de
acasă”, a declarat Pustai.
Eric de Oliveira a afrimat că se bucură că jucătorii de la Gaz
Metan au demonstrat că sunt o echipă: „În iarnă vom vedea
ce e mai bine pentru mine, pentru familia mea și pentru
club”.
Formația Gaz Metan Mediaș a încheiat la egalitate, scor 1-1
(1-1), meciul susținut, vineri, în deplasare, în compania echipei
CFR Cluj, în etapa a XVI-a a Ligii I.