Pustai: „Am înscris 4 goluri, dar a fost un meci greu. Viitorul joacă frumos!”** Cum reușește tehnicianul să îi țină concentrați pe Nistor&Co

Pandurii își continuă seria foarte bună de pe teren propriu. Gorjenii au bifat o nouă victorie, în fața Viitorului lui Hagi și sunt cu un pas mai aproape de Europa. Cristi Pustai s-a declarat mulțumit de rezultat, dar a admis că diferența de pe tabelă este prea mare în comparație cu jocul din teren.

Am reușit din nou să înscriem 4 goluri, dar a fost un meci mult mai greu față de ce arată tabela. Îmi felicit jucătorii că au fost concentrați, pentru că numai așa putem face performanță. Am început mai slab meciul, dar am avut o ocazie singur cu portarul la Matulevicius. Viitorul este o echipă care joacă frumos, au trasee, pasează bine, dar din păcate sunt tineri.„, a spus „proful de mate”, la DigiSport.

Jucătorii lui Pandurii se confruntă cu o situație destul de delicată, mai mulți fotbaliști de bază aflându-se pe picior de plecare. Viera se află la final de contract, lui Răduț îi expiră împrumutul de la Steaua, în timp ce Nistor și Alexandru Vlad au mai multe oferte interesante. Chiar și așa, Pustai a știut să îi țină concentrați și motivați pe fotbaliști, astfel că aceștia au șanse reale să termine pe locul secund în Liga 1.

Am discutat de la început cu jucătorii să își respecte meseria, chiar dacă sunt la final de contract. Bineînțeles că sunt afectați și de ofertele despre care se vorbește și probabil, la nivel inconștient, se gândesc cum să cheltuiască banii virtuali.

 

Publicat: 09 05. 2013, 23:43
Actualizat: 09 05. 2013, 23:48