Pustai, dezarmat după un meci în care Gaz Metan a ratat cât pentru un sezon întreg, dar a pierdut cu 2-0. „Au tras de timp…. Nici nu treceau centrul terenului”

Gaz Metan Mediaș a pierdut duelul cu CSM Poli Iași, scor 0-2, și a cedat totodată șefia play-out-ului, la capătul unui meci în care oamenii lui Cristi Pustai au ratat exasperant, iar oaspeții au profitat din plin de șansele avute.

Tehnicianul grupării ardelene s-a declarat dezamăgit de rezultat, în condițiile în care echipa sa a atacat din primul până în ultimul minut și a precizat că deocamdată nu se poate gândi la câștigarea play-out-ului. „Obiectivul rămâne evitarea retrogradării”, spune Pustai.

„Fanii au venit să vadă un spectacol și a fost un meci spectaculos, dar nu și pentru noi.  Ironia sorții.. Această echipă, CSM Iași, a tras de timp și a marcat… Atunci când a egalat cu CFR, a pierdut în minutul trei de prelungiri […]

Am dominat jocul, am făcut pressing. Nu-mi aduc aminte să mai fi avut atâtea ocazii într-un singur joc. Obiectivul nostru e clar: evitarea retrogradării. Noi trebuie să ajungem la 32, 33 de puncte, să evităm retrogradarea și apoi mai vedem. A fost un gol stupid primit (n.r. al doilea gol). Mai erau puține minute de jucat, dar era 1-0.

De multe ori ei nici n-au mai trecut centrul terenului…”, a declarat Cristi Pustai la Digi Sport, imediat după meci.

Publicat: 05 04. 2017, 20:50
Actualizat: 05 04. 2017, 21:06