Pustai: „Mulți spun că Steaua e de nerefuzat, dar eu nu mă arunc cu capul înainte”
Supărat după înfrângerea de acasă cu Gaz Metan Mediaș, Gigi
Becali a răbufnit și a spus că în iarnă va face curățenie începând
cu jucătorii, antrenorii și terminând cu oamenii din
conducere.
Finanțatorul Stelei a spus că se va despărți de „Fiară” la finalul
turului, dacă șansele la titlu sunt compromise.
„Nu știe să motiveze jucătorii. Dau milioane și te bate
Mediașul. Așa, mai bine îl aduc pe Cristi Pustai. Sau mai bine îl
luam pe Sabău. De fapt, pe ăla nu, că are religia aia”, a
reacționat Gigi Becali.
Propus pe o posibilă listă a înlocuitorilor lui Marius Lăcătuș,
Cristi Pustai spune că nu ar accepta o oferă de a lucra la un club
mare dacă nu există un proiect serios..
„Eu nu mă arunc cu capul înainte, de dragul de a mă duce la
o echipă mare. Mulți antrenori au spus că Steaua este de nerefuzat,
dar eu aș accepta o ofertă de la un club doar în cazul unui proiect
serios. Oricum, până în vară, rămân la Gaz Metan”, a spus
Pustai pentru Evz.
Președintele Gazului, Ioan Horoba, crede că deocamdată nu se
pune problema ca tehnicianul să părăsească echipa din Mediaș, doar
în vară existând posibilitatea ca Pustai să aleagă o altă
formație.
„Nu cred că se pune problema ca Pustai să plece în acest
moment și nici el nu își dorește. De ce să plece, să aibă de unde
să se întoarcă? La vară, când i se va termina contractul cu Gaz
Metan, e altceva și mai vorbim. Ne-am dori să urcăm în clasament,
dar suntem conștienți că poziția noastră este una conjuncturală și
mult peste posibilitățile noastre. Era de așteptat ca CFR-ul să
învingă Gloria pentru că au un lot mult mai bun.”, a spus
Ioan Horoba la Sport.ro