Pustai: „Nu mă sperie Steaua”

Scăpați de tensiunea faptului că nu mai reușiseră să înscrie gol de trei etape, odată cu victoria cu Pandurii, medieșenii anunță că sunt pregătiți să facă un joc frumos duminică seara, în Ghencea, și speră să dea lovitura la fel ca și nemții de la Bayern München. Antrenorul Cristi Pustai spune că vrea neapărat puncte din aceste două deplasări consecutive, la Steaua și la Otopeni. Pustai îi avertizează pe Lăcătuș&co că Mediașul nu merge ca alte echipe, să bage autobaza în poarta lui Ștețca. „Sper să scoatem puncte din deplasările cu Steaua și Otopeni. Nu trebuie să mai spun cât de important este meciul cu Steaua. Este o partidă cu echipa cea mai iubită din țară. Va fi foarte greu, dar sper să spargem gheața în Ghencea. Nu ne speriem de Steaua. Ne încercăm șansa, dar vom vedea duminică ce vom reuși. Noi în toate jocurile de până acum am jucat să învingem. Totul e să nu mai ratăm așa de mult”, a spus antrenorul medieșean.

Se umple infirmeria

Cristi Pustai are cinci jucători cu probleme medicale și care au șanse mari să privească la televizor sau din tribună partida de duminică seară. Astfel, Fenny lipsește tot turul, Boaru este suspect de o accidentare mai gravă, iar Curtean, Oliveira și Dudiță acuză și ei diferite probleme medicale. Cu Steaua revine însă Grillo, refăcut după accidentarea de la Urziceni. „Grillo a început de luni pregătirile și are șanse să joace la București. Boaru are o întindere de ligamente și este incerct. Curtean, Eric și Dudiță au și ei ceva probleme și nu știu dacă mă pot baza pe ei în meciul cu Steaua”, a explicat Cristi Pustai.

"Este un campionat mai greu decât mai așteptam. Jucăm cu cea mai mare echipă din România și cred că noi ne putem mulțumi și cu un punct în Ghencea" – Eric de Oliveira, jucător Gaz Metan

Publicat: 18 09. 2008, 23:29
Actualizat: 19 09. 2008, 08:21