Gazul arde tot în Liga I. „Fără datorii! Fără presiune! Fără aere!”, sau elementele ce au dus Mediașul în top, în viziunea antrenorului Cristi Pustai, cel mai longeviv tehnician care activează în Liga I.
Profu’ de mate’ și-a luat notițele cu el și, la trei ani și jumătate de la învestirea ca antrenor la prima echipă a Gazului, a urcat Mediașul pe locul 1 în prima ligă. Secretul celor 10 puncte în patru etape? „La noi totul se gândește «ardelenește», așezat, fără presiune. Nu ne bagă nimeni în ședință dacă nu ne iese ceva, cum nici nu facem nuntă la victorie”, spune Cristi Pustai, după 3-0 cu Sportul. În vară, la finele sezonului, era gata să calce pe urmele lui Petrescu în Liga a II-a rusă. „Era tentantă oferta, dar n-am plecat pentru că n-am încheiat ciclul cu Gazul”, explică „Sir Pustai”, care a fost în vară pe lista lui Becali să preia Steaua de la Stoichiță. „Mai am un an cu Gazul, anul ăsta putem da lovitura!”, simte însă Pustai, încurajat de prieteni să spere chiar la Europa League.
Singura echipă din Liga I fără datorii
Prietenia lui Pustai cu Lucescu jr nu e un secret, iar „gazistul” sare chiar în ajutorul selecționerului. „E de trei ani aici, federația ar putea cere naturalizarea lui Eric”, spune Pustai despre brazilianul devenit după patru etape golgheter în Liga I cu șapte reușite! Gazul a marcat în total de 11 ori!
Oficialii echipei de pe Târnava Mare „dau din casă” și se laudă că Mediașul e singura echipă de Liga I fără datorii! „Datoriile la jucători au fost de durata câtorva zile, n-avem probleme de genul ăsta!”, explică antrenorul cu cele mai vechi state pe banca unei echipe de Liga I, care nu ascunde că Eric și Pârvulescu se antrenează și pe schemele lui Ferguson sau Mourinho.
600 de euro punctul cu Steaua și cu Astra La Mediaș, victoria contează, nu adversarul. 1.800 de euro e bonusul de succes pe care șefii l-au anunțat echipei înainte de startul sezonului, dar fotbaliștii văd doar 50% la o zi după meci. „Restul, dacă se îndeplinește obiectivul la final. Anul ăsta e 1-10”, spun șefii. Sezonul trecut la Mediaș 300 de euro era punctul în meciurile cu Steaua și CFR și 600 cu Pandurii!
Pustai: „Ne batem pentru Titlu în 2016!” După 3-0 cu Sportul, Pustai și-a permis o glumă la conferința de presă. „În primul sezon am avut obiectiv 1-14, am trecut apoi la 1-12, acum 1-10”, a explicat antrenorul. „Ah, păi, în 2016, Gazul trage la titlu, nu?!”, a venit replica unui jurnalist prezent. „Hm, nu ar fi rău, dar cine știe dacă prind eu! Mai am un an contract cu Gazul”, a completat ieri Pustai.
Nu vrem locul 1, suntem o echipă care ne-am propus să terminăm în primele 10 Cristi Pustai, antrenor Gaz Metan Mediaș Nici nu vă dați seama ce victorie mare e pentru noi. Ne simțim bine pe locul 1, suntem o echipă omogenă, puternică. Am dovedit că jucăm fotbal Paul Pârvulescu, mijlocaș Gaz Metan Mediaș
Să rămânem cu picioarele pe pământ, este doar debutul sezonului. Eu aș vrea ca echipa să fie în continuare la fel de bună Corin Cindrea, președinte Gaz Metan Mediaș
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER