Pustai vrea un nou sezon de senzație:** „Ne-am obișnuit cu Europa, vrem din nou acolo!”
Cristi Pustai este unul dintre cei mai fericiți antrenori în această etapă, după victoria Gazului cu 3-0 în fața Stelei. Antrenorul Mediașului speră ca va reuși să ducă din nou în cupele europene și are încredere că jucătorii săi pot repeta performanța din sezonul trecut.
„A fost un meci frumos, mă bucur că am putut să câștigăm, era foarte important pentru noi să redevenim acea echipă puternică. O luăm de la început, trebuie să strângem cât mai multe puncte, ne-am obișnuit cu prezența în Europa și ne dorim ca la sfârștitul campionatului să fim în luptă pentru cupele europene.
E mult spus că am umilit Steaua, noi am pierdut cu 5-0 un meci. Mă bucur că lumea a plecat acasă fericită că a făcut un spectacol frumos. Au fost meciuri diferite, am pierdut și cu Brașovul, și cu Mioveni, la fiecare meci există scuze obiective sau nu.
Am închis bine spațiile, am reușit să păstrăm distanța mică între jucători, tranziția noastră pozitivă a fost de o calitate foarte bună. Avem o echipă cu suflet, care de la an la an a căpătat experiență. Suntem alături de Steaua în cupele europene, noi am dat dovadă de fair-play, după ploaie vine și soare. În fotbal se întâmplă să și pierzi”, a declarat Pustai la DigiSport, în cadrul emisiunii Fanatik Show.