„Putea fi 7-2”. Reacția lui Nicolae Dică după victoria cu Gaz Metan. Cum a văzut eliminarea lui Moruțan: „Din cauza vârstei a luat cartonașul roșu”
La finalul victoriei de la Pitești, antrenorul Nicolae Dică a fost bucuros pentru reîntoarcea în locul unde a început fotbalul, a comentat eliminarea lui Olimpiu Moruțan și a vorbit despre Florinel Coman.
FCSB a câștigat greu împotriva lui Gaz Metan, scor 2-1, după ce oaspeții au fost foarte aproape de a egala în ultimele minute ale meciului. Dică a avut un regret, întrucât FCSB a ratat mult și a susținut că scorul putea fi 7-2 „Pe final au avut cei de la Mediaș o ocazie… Mă bucur că am câștigat jocul. Am luat opțiunea de a juca cu Morais mijlocaș central, pentru că la Iași a făcut-o foarte bine. Cu Tănase vârf de atac, pentru că am vrut să-i surprindem pe cei de la Mediaș. Eu am spus că am încredere în Coman, e un jucător de perspectivă. Când va merita, va juca. Când nu, nu va juca. Mă bucur că are o atitudine bună. Noi ratăm exagerat din fața porții. Ei nu și-au creat ocaziile noastre, dar au marcat, în timp ce noi am ratat de 5-6 ori cu portarul advers. Era 7-2, dacă noi marcam din ocaziile pe care le-am avut”, a declarat antrenorul vicecampioanei, la TelekomSport.
Olimpiu Moruțna a fost eliminat de Ovidiu Hațegan, după ce a intrat cu talpa asupra lui Marius Constantin: „Cred că s-a văzut lipsa de experiență. Trebuia să marcăm și el a făcut un dribling în plus. Din cauza vârstei a luat cartonașul roșu”.
„La Pitești e locul unde am făcut primii pași în fotbal, mereu mă simt bine aici. E și locul unde am promovat cu FC Argeș. L-am avut și pe băiatul meu, pentru că a fost copil de mingi. Am ales terenul și cu inima. De câte ori acest club va avea nevoie de mine, voi fi acolo”, a încheiat Dică pentru sursa citată.