Putea fi bomba iernii în Liga I, dar a ajuns în Seria A. „Cel mai mare talent al generației lui” se pregătește să debuteze în Lazio – Roma

În această iarnă, Petrolul Ploiești a realizat cea mai importantă campanie de transferuri din Liga I, prin aducerile lui Adrian Mutu și Ianis Zicu. Cele două mutări puteau fi completate, însă, cu o altă achiziție extrem de spectaculoasă.

Site-ul www.ploiestiulpatrianoastra.com anunța în urmă cu două săptămâni că prahovenii au în plan să îl aducă sub formă de împrumut, până în vară, pe Gael Kakuta, de la Chelsea. Fotbalistul tocmai își reziliase contractul cu olandezii de la Vitesse Arnhem și revenise la Londra, pentru a încerca să-l determine pe Mourinho să îi mai acorde o șansă. Francezul de 22 de ani nu a fost însă cooptat în lotul echipei mari, ci a fost trimis să se antreneze cu formația U21 până la găsirea unor noi variante pentru el.

Aparent, cei de la Petrolul nu au mai insistat pentru împrumutul lui Kakuta, chiar dacă între timp „lupii” s-au despărțit de doi oameni importanți, Damien Boudjemaa și Younes Hamza, cedați la Slavia Praga, respectiv Botev Plovdiv. Asta nu i-a dăunat însă fotbalistului de la Chelsea. Kakuta a fost împrumutat în Italia, la Lazio, iar în această seară își poate face debutul chiar în derby-ul cu AS Roma. Gruparea capitolină are opțiune de cumpărare la finalul acestui sezon pentru mijlocașul cotat de transfermarkt.de la 4.000.000 de euro în acest moment.

Este considerat un talent irosit
Gael Kakuta a ajuns la Chelsea în 2007, după ce germanul Michael Ballack îl remarcase într-un meci amical. A debutat în Liga Campionilor în 2009, devenind cel mai tânăr fotbalist al londonezilor care reușea acest lucru în cea mai importantă competiție europeană, dar pentru el a urmat declinul. Șefii de pe Stamford Bridge l-au împrumutat sistematic la Lens, Fulham, Bolton, Dijon și Vitesse Arnhem, iar soarta lui pare deja pecetluită. O lasă de înțeles chiar unul dintre scouterii lui Chelsea, Guy Hillion: „Kakuta este cu adevărat un talent irosit. Era cel mai bun fotbalist al generației sale, cu calități extraordinare. Însă talentul nu este de ajuns. Când eșuezi la echipe precum cele la care a fost împrumutat, trebuie să îți pui câteva întrebări.”

4.000.000 de euro este cota lui Gaël Kakuta pe transfermarkt.de

2015 este anul în care îi expiră contractul lui Kakuta cu Chelsea

6 este numărul echipelor la care a jucat francezul (Lens, Chelsea, Fulham, Bolton, Dijon, Vitesse Arnhem)

Publicat: 09 02. 2014, 09:48
Actualizat: 09 02. 2014, 09:49