Putea ‘sparge’ orice record în Liga 1!** Victima politicii lui Porumboiu: Vasluiul a pus pe liber un jucător anunțat ca o mare speranță

A fost prezent la reunirea echipei, însă conducerea clubului a hotărât că nu este momentul potrivit ca tânărul atacant în vârstă de 15 ani să facă pasul la o echipă cu pretenții precum FC Vaslui.

Este vorba despre Daniel Mih, jucătorul adus în vara anului trecut la Vaslui cu scopul de a urma o strategie bazată numai pe aducerea de jucători tineri, scop subliniat din nou de conducerea vasluiană și pentru acest an.

Mih a fost anunțat înaintea antrenamentului de astăzi că, pentru moment, trebuie să revină la școala de fotbal de unde fusese transferat și că la vară, vor fi șanse mai mari ca acesta să revină la gruparea moldoveană.

Într-un interviu acordat Vremea Nouă, jucătorul a mărturisit că este nerăbdător să debuteze în Liga I. „Am auzit că cei de la club au schimbat strategia în acest început de an și că vor să dea tinerilor jucători oportunitatea de a se afirma. Aflându-ma printre ei nu pot să spun decât că mă bucură acest lucru. Îmi doresc foarte mult ca în acest an să debutez în Liga 1 și, evident, să o fac cât mai bine. Sunt bucuros că mă număr printre jucători talentați precum Stanciu, Zsiga, Popovici”, a spus Mih.

Daniel Mih ar fi putut ‘sparge’ orice record în materie de debut în Liga 1. La doar 14 ani și câteva luni, câți avea când a ajuns la Vaslui, Mih putea bate recordul lui Dobrin, cel care a debutat la 14 ani și 10 luni în Liga 1.

Publicat: 17 01. 2013, 21:04
Actualizat: 21 01. 2013, 16:05