Tehnicianul Oțelului, Petre Grigoraș, s-a declarat extrem de mulțumit de punctul obținut pe terenul campioanei CFRÂ Cluj.
Antrenorul gălățenilor spune că formația sa ar fi putut chiar câștiga partida din Gruia, datorită superiorității numerice pe care elevii săi au avut-o mai bine de o repriză. CFRÂ Cluj a ieșit din cursa pentru titlu în urma acestui rezultat, mai crede Grigoraș.
„Sunt foarte mulțumit de rezultat, dar totuși am avut superioritate numerică și am fi putut câștiga. Am făcut și noi cum a făcut CFR-ul cu Steaua. Mă declar mulțumit cu un rezultat de egalitate pentru că l-am scos contra campioanei. Eu nu agreez prea mult remizele dar totuși nu am cum să nu plec vesel de aici, mai ales că diferența de valoare dintre echipe e mai mare decât a fost în teren. Puteam chiar pierde jocul pe final. CFR a ieșit din lupta pentru locul I. Dinamo, Timișoara și Urziceni se bat pentru titlu, noi cred că am scăpat de emoțiile retrogradării. Nu e un obiectiv care să îmi placă foarte tare dar la câți oameni am pierdut în vară, e bine și așa”, a declarat Petre Grigoraș.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER