„Putem face 22 de puncte din primele nouă meciuri”. Configurația turului de campionat pentru Dinamo

  • Dinamo nu va putea participa în ediția viitoare a cupelor europene din cauza procedurii de insolvență. În pofida acestui fapt, „câinii” au program accesibil până în etapa a noua, când se dispută partida Rapid-Dinamo

Formația din Șoseaua Ștefan cel Mare se poate declara mulțumită de programul noului sezon competițional. Meciurile cu adversari dificili încep în a doua parte a campionatului, iar primele opt etape scot în cale nou-promovate și echipe care au terminat în a doua parte a clasamentului ediția 2013-2014 a primei ligi.

Start de sezon accesibil, deplasări de foc pe final de tur

Începutul de campionat este favorabil dinamoviștilor care au de disputat meciuri în compania formațiilor Oțelul (etapa I), U Cluj (etapa a II-a), Ceahlăul (etapa a IV-a), Botoșani (etapa a VII-a) dar și în fața unor nou-promovate precum ASA Târgu-Mureș (etapa a III-a) și CSMS Iași (etapa a VIII-a). „E bine că jucăm derbyurile în a doua parte pentru că echipele vor fi cu turația la maxim”, a afirmat Ștefan Bărboianu.

Derby-urile cu nume de tradiție precum Rapid sau Craiova se vor succeda în intervalul etapelor cu numărul nouă și zece. Turul campionatului va consemna trei deplasări de foc pentru Dinamo care va juca pe terenul rivalelor Steaua (et. XIII), Rapid (et. IX) și Astra Giurgiu (et. XVII). Bărboianu crede că echipa sa poate obține șapte victorii până la jumătatea turului: „Putem face 22 de puncte din primele nouă etape. Noi tratăm toate meciurile cu seriozitate și sperăm să învingem mereu. Suntem Dinamo și trebuie să jucăm fiecare partidă la victorie pentru a obține cele trei puncte”.

„Clasicul României”, programat la început de noiembrie 

Dinamo va termina sezonul cu patru meciuri mai mult decât complicate. „Câinii” vor înfrunta grupările de pe podiumul ediției trecute de Liga1 începând cu etapa a XIII-a. În acel moment, are loc Derby de România, jocul dintre Steaua și Dinamo urmând să se dispute la începutul lunii noiembrie. 

„E posibil să fie un avantaj că jucăm cu Steaua la acel moment pentru că ei pot fi obosiți. Dar nu trebuie să excludem posibilitatea ca ei să fie într-o formă excelentă. Trebuie să ne gândim că ei pot juca mai multe meciuri cu echipe puternice din Europa”, a mărturisit Ștefan Bărboianu. Ultimele trei etape sunt infernale pentru dinamoviști deoarece elevii lui Stoican vor întâlni Gaz Metan, Petrolul și Astra.

 
Publicat: 03 07. 2014, 22:32
Actualizat: 03 07. 2014, 22:33