„Putem lua titlul!”

Mijlocașul sloven, care e deja comparat de fani cu Gattuso,
spune că echipa sa se bate la campionat

Unul dintre cei mai buni rapidiști în primele șapte etape, Darijan
Matic, i-a cucerit pe fani cu devotamentul și seriozitatea cu care
evoluează în fiecare meci. Slovenul, care nu l-a costat niciun leu
pe George Copos, spune că Rapidul poate câștiga chiar titlul de
campioană.

Cum te-ai adaptat așa de repede la campionatul
României?

N-am avut niciodată această problemă. Îmi place foarte mult
Bucureștiul, am descoperit o grămadă de locuri unde să mă simt bine
cu familia și mă pot gândi doar la joc.

De unde ți se trage agresivitatea cu care i-ai impresionat pe
fani?

Eu întotdeauna am fost așa, dar campionatul Rusiei, unde am evoluat
doi ani, are și el o parte din merit. Acolo se joacă mai mult pe
forță, pe fizic, față de România, unde se joacă mult mai tehnic.
Oricum, eu sunt fan Makelele, Davids și Gatusso. Am o înclinație
specială pentru stilul lor de joc. Trebuie cineva să facă și munca
de jos. Nu putem dribla toți ca Ronaldinho.

Cum ți se par antrenamentele lui Viorel Hizo? Unii spun că e prea
dur…

Mie chiar îmi place genul acesta de antrenamente tari. Domnul Hizo
este un antrenor foarte bun și foarte corect. Faptul că mă
titularizează meci de meci îmi dă multă încredere și sper să nu
dezamăgesc.

Ce-ți place cel mai mult la Rapid?
Fanii! Sunt extraordinari! Rar am văzut o așa atmosferă și așa
suporteri, care să cânte 90 de minute. Dacă s-ar putea, eu aș vrea
să jucăm doar pe Giulești. Sper doar să câștigăm următoarele
meciuri și să umplem stadionul. Am înțeles și rivalitatea cu Steaua
și Dinamo, și sper ca anul acesta să le învingem pe amândouă.

Cine va lua titlul în acest sezon?

Cred că cea mai constantă echipă. Unii spun că e CFR, dar mie nu mi
se pare chiar așa. Este o echipă bună, care poate bate pe Copenhaga
și poate pierde cu Târgu Jiu. Eu zic că Rapid poate să ia titlul.
Vom vedea după următoarele 3-4 meciuri dacă avem dreptul să sperăm,
sau nu. Oricum, nu ratăm Europa.

Cum ți se pare patronul echipei? Te-ai intersectat până acum cu
el?

M-am întâlnit de două ori cu domnul Copos: o dată după amicalul cu
Galați, iar a doua oară la vestiare, după meciul de la Craiova. Mi
se pare un om foarte de treabă, care susține echipa. Am auzit și eu
de problemele de anul trecut, dar pentru mine totul e perfect până
acum.

5 meciuri din 7
a jucat ca titular Matic pentru Rapid în acest sezon, fiind unul
dintre cei mai constanți „feroviari”

Publicat: 26 09. 2009, 09:55
Actualizat: 26 09. 2009, 10:00