Puține echipe din Liga I și-au permis să facă asta!** Demonstrație de stabilitate făcută astăzi de Oțelul. Ce decizie au luat șefii clubului
Oțelul Galați reprezintă o oază de stabilitate într-un fotbal care gâfâie din cauza problemelor financiare. Chiar dacă turul n-a adus rezultate prea strălucite pe malul Dunării, jucătorii lui Viorel Tănase au primit astăzi salariul pe ultima lună și primele pentru prima parte a campionatului. Astfel, gălățenii sunt la zi cu toți banii.
Surprinde plăcut decizia conducerii, care a premiat jucătorii pentru locul 11 în clasament, deși echipa se află pe 13. Explicație este că Oțelul ar fi trebuit să aibă mai mult cu două puncte, însă a fost penalizată din cauza unor datorii către impresarul Ionel Codoban.
Cu acele două puncte, Oțelul ar urca în clasament două poziții, până pe locul 11. Șefii clubului au considerat că jucătorii nu sunt vinovați pentru acea penalizare, astfel că au fost premiați stict pentru ceea ce au obținut în acest tur de campionat.