Puzzle mic, inimă mare
„Piticul” privește în monitorul laptopului și anunță sec:
„Băi, dacă sunt mișto pozele, să știți că le vreau și eu.
Le pun pe Facebook, că nu prea am de-astea cu fotbal. Am fotografii
mai mult de la raliuri, de la golăneli din astea”. Și i-au
plăcut!
Florentin Petre se așază în fotoliu și observă imediat că e
studiat de gemenii colegului Todoran. Doi copilași simpatici, de
aproape cinci ani, se uită atent la el: „Doar când mă uit
la ăștia mici mă apucă și pe mine dorul de-ai mei. Toată ziua stau
de vorbă cu ei și abia aștept să-i văd”. Vorbește încet,
de parcă se ferește să deranjeze pe cineva, și răspunde calm la
fiecare întrebare. Studiază fiecare poză și povestește până în cele
mai mici detalii istoria din spatele fiecărei imagini.
„Băi, eu mă bucur că încă pot să rezist la fel de mult ca
băieții ăștia de lângă mine. Și aici se aleargă, nu glumă! O să
renunț la fotbal atunci când nu mă vor mai ține
picioarele”, spune convins fostul dinamovist. Florentin
și-a planificat viitorul, unul care-i permite să-și îmbine
pasiunile: „După ce o să termin cu fotbalul, mă apuc serios
de raliuri și de antrenorat! O să intru în circuit, așa cum fac
toți piloții profesioniști! Sper să ajung să fac și eu măcar 40 la
sută din ceea ce face Loeb. Omu’ e un fel de Ronaldinho la
raliuri”.
Plătit
în mașini 100.000 de euro
Pentru Florentin Petre, cea mai bună perioadă a carierei, din punct
de vedere financiar, a fost cea de la Terek Groznîi. Acolo,
patronul Kadyrov își recompensa fotbaliștii preferați cu mașini
scumpe: „Intra în vestiar și spunea: «Florentin, mi-a
plăcut foarte mult cum ai jucat astăzi! Ai o Toyota Land Cruiser de
100.000 de euro. Te duci cu mașina, ți-o evaluează și îți iei
banii!». Așa era acolo. Am dus-o foarte bine în Rusia!”.
Terek l-a numit recent în funcția de antrenor principal pe fostul
mare fotbalist Ruud Gullit! Olandezul a mai antrenat la Chelsea,
Newcastle sau Feyenoord!
„Asta e senzațională! E cu steagul lui Cătălin Hîldan,
pe Dinamo, după ce am câștigat ultimul campionat. În 2005, mi se
pare. Mamă, mamă! Nu pot să‑ți spun de câte ori am plâns pentru
«câinii» mei, după fiecare meci pe care-l pierdeam, n-aveam
liniște. Mă înțepa inima!”
„Aici e când am dat gol! Uite-l pe Cahil! A venit o
centrare de pe stânga, a fost un carambol acolo și a ajuns mingea
la mine. Eram cu spatele la poartă, m-am întors și am șutat direct.
Venea unu’ din spate și îmi era să nu mă blocheze. Erau numai
fotbaliști!”
„Ce față aveam! Și tricoul ăsta parcă e cam larg! Eh,
așa au fost mereu echipamentele pe mine. Astea sunt poze adevărate!
Cred că e de la meciul cu Cehia, când a revenit Mutu. Pentru mine,
Adi e un geniu nebun.”
„Asta e după meciul cu Everton, că-mi știu ghetele. Am
jucat cu ele doar la meciul ăla și le-am pus deoparte. N-am eu cine
știe ce colecție de ghete, dar la tricouri sunt campion. Am vreo 57
de tricouri acasă, le am aranjate pe două rafturi.”
„Mamă, ce slab eram aici! E după un meci cu Oțelul! Ah,
ba nu! Fii atent, că ăsta-i Silvian Cristescu! Da, mă, e cu
Universitatea, că le-am dat și lor gol!”
„Ha-ha! Uite-l pe prietenul meu Evra cum dormea în ghete
în mintul 10! L-am păcălit atunci, să știi că nu se aștepta. Băi,
da’ știi că am simțit că o scapă la faza aia! A dat Goe pasă către
Marica și parcă am văzut că-i trece pe sub picior, chiar dinainte
să ajungă la el.”
„Zici că-s Air Jordan! Bucuria golului nu se compară cu
nimic! Îți crește pulsul incredibil de mult. Uită-te la mine ce
față am! De aici până la centrul terenului simți că te sufoci. După
gol, cinci minute n-ai nicio treabă cu nimic. Dacă-ți mai vine și
mingea, sigur o scapi în aut sau o dai cu tibia!”
„Aici e când am plecat de la Dinamo. Am cântat, am
plâns. A fost un moment foarte emoționant pentru mine, că în
sufletul meu galeria lui Dinamo e cea mai frumoasă și cea mai
deșteaptă. Un singur lucru mă doare, că suporterii nu sunt uniți și
că nu mai vin la stadion ca înainte.”