Dinamo caută stoper, iar Pablo Pereira (foto stânga) e soluția pe care Ciobotariu o testează. De asemenea, „câinii” au în probe și un alt uruguayan, portarul Nicolas Vikonis (dreapta – ambii 26 ani).
Dinamo nu a realizat niciun transfer în această pauză competițională și nici în probe nu au venit foarte mulți fotbaliști. Practic, „câinii” l-au testat doar pe francezul Bischoff, însă Liviu Ciobotariu nu a fost impresionat de calitățile mijlocașului care a trecut și prin curtea lui Arsenal Londra.
Acum, în „Groapă” și-au făcut apariția doi uruguayeni. Unul dintre ei este portar, îl cheamă Nicolas Vikonis și a apărat numai în campionatul care i-a dat fotbalului pe Forlan, Suarez sau Cavani. Și în CV-ul sud-americanului apare un nume mare, Liverpool, însă nu este vorba de formația lui Dalglish, ci de „surata” din Montevideo. Al doilea fotbalist venit în probe se numește Pablo Pereira este stoper de meserie, dar poate juca și mijlocaș la închidere. Ambii s-au antrenat vineri sub comanda lui Ciobotariu, iar astăzi vor merge la Dinamo II, acolo unde marți vor fi folosiți în amicalul „satelitului” cu divizionara C, FC Ștefănești. La acest meci va fi prezent și Liviu Ciobotariu, care va avea ultimul cuvânt în legătură cu viitorul celor doi sud-americani la Dinamo. „Îmi doresc foarte mult să semnez cu Dinamo. Abia aștept să se întoarcă echipa de la Mediaș ca să reîncep antrenamentele alături de băieți”, a spus portarul Vikonis, în timp ce fundașul Pereira a afirmat: „Mi-aș dori să rămân aici. Știu că este un club puternic”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER