Răchită a renunțat** la portarul portughez și la încă un francez

Ieri, Petrolul ar fi trebuit să joace un amical cu un nou
adversar dintr-un eșalon inferior din Austria, Schwesacht, însă
nemulțumit de valoarea echipei propuse de organizatorii turneului,
Valeriu Răchită a preferat să anuleze testul. În locul acelei
întâlniri, managerul ploieștenilor a ales să-și vadă jucătorii
într-un meci școală organizat între elevii săi.

Astfel, Răchită a împărțit lotul în două, din prima echipă făcând
parte: Zimmermann – Străuț, R. Barbu, Tudor, P Stoica –
Enescu, Fl. Dumitru – Oprița, Negru, Buhuși – Komazec
, iar
din cea de-a doua: Marcio (35 Campar) – Petean, Sipovic,
Djurovic, Loic – Milea, Barbulescu – Catarama, Stoimirovic, Mitea
(35 Campar) – Apostu
.

Jucat pe durata a două reprize a câte 35 de minute fiecare,
formația lui Florentin Dumitru s-a impus cu 4-0 (3-0), după
golurile marcate de Komazec (2), V. Negru și Oprița (pen.). Echipa
învinșilor ar fi putut marca și ei odată dacă Victoraș Cataramă nu
ar fi ratat după pauză o lovitură de la unsprezece metri.

La antrenamentul de ieri dimineață au luat parte și câțiva
suporteri ai Petrolului, veniți tocmai din România, pentru a-și
vedea favoriții la lucru în amicalul ce până la urmă a fost anulat.
Chiar și așa, prezența acestora s-a făcut simțită la Eichgraben
atunci când au aprins fumigene și au scandat melodiile specifice
galeriei „găzarilor”.

În după-amiaza zilei de ieri, fotbaliștii noii-promovate au avut
liber, mulți dintre ei preferând să meargă la cumpărături într-un
centru comercial aflat la marginea Vienei.

Următorul amical al echipei antrenate de Valeriu Răchită, și cel
mai important din contonamentul din Austria, va avea loc mâine,
împotriva bulgarilor de la Levski Sofia.

Marcio și
Loic nu rămân

După antrenamentul de ieri dimineață, antrenorul Petrolului a
hotărât să renunțe la portarul portughez Marcio Ramos, venit în
probe. Pe lângă goalkeeper, Răchită a renunțat și la fundașul
stânga francez Fortuna Loic (27 ani, ultima dată la Colmar), cel
care nu l-a impresionat pe manager după ce a evoluat în echipa
pierzătorilor. Loic ajunsese cu o seară înainte în cantonamentul de
la Eichgraben.

Publicat: 10 07. 2011, 13:57
Actualizat: 10 07. 2011, 13:59