Rada a făcut să dispară milioanele care îl separă de Lippi!** Rapid a învins echipa antrenorului care a câștigat Cupa Mondială cu Italia în 2006

Golul giuleștenilor a fost marcat de Ciolacu, una dintre tinerele speranțe ale vișiniilor

Cu Pancu, Grigorie, Grigore sau Oros printre titulari, Rapidul lui Marian Rada (foto) a început sigur meciul și, chiar dacă Lippi și-a trimis pe teren toate vedetele, în frunte cu Lucas Barrios, campioana Chinei, Guangzhou, nu a reușit să țină decât pe alocuri ritmul cu giuleștenii, așa că au început să apeleze la durități. Pancu a ieșit accidentat, cu o contuzie puternică la mușchi, Roman la fel, dar puștiul Vasile, mezinul lotului la cei 17 ani ai săi, i-a răzbunat pe mai marii săi colegi și l-a „curentat” serios pe Muriqui. Roșu direct, dar degeaba, pentru că Rapid a continuat să conducă jocul.

Pe final, Ciolacu a dat lovitura, după ce a fost deschis inspirat de Fane Grigore, plasând elegant, la colțul scurt, pe lângă portar: 1-0. La final, Rada era la fel de amărât ca pe tot parcursul cantonamentului spaniol, semn că nici o victorie în fața mareului Lippi nu are efect revigorant. Antrenorul știe că o victorie într-un amical, fie el cu o echipă plină de vedete, nu salvează Rapid în Liga I.

„Vreau să mă las”
Pe de altă parte, Vladimir Bozovic este dispus să-și rezileze contractul pe care îl mai are cu Rapid pentru a putea pleca liber din Giulești, dar nu găsește înțelegere. Acesta a declarat că renunță și la 72.000 euro pe care îi are de primit, iar dacă nu va reuși să rezolve această problemă, este posibil să se lase de fotbal. „Sunt dispus să renunț la contract, dar și la 72.000 euro. Dacă nu se rezolvă, este posibil să mă las de fotbal”, a declarat fundașul.

RAPID – GUANGZHOU EVERGRANDE 1-0 (Ciolacu ”66)
 
Rapid: Pecanha – Voicu, Oros, Abrudan, Vasile – Dica, Grigorie, Grigore – Pancu, Ciolacu, Roman  

Au mai intrat: Wallace, M. Martin, Al. Coman, Dăescu, A. Matei

Eliminat: Vasile ”36

Antrenor: Marian Rada

10 milioane de dolari este salariul anual al lui Marcello Lippi la Guangzhou

0,035 milioane de euro este salariul anual al lui Marian Rada la Rapid

Publicat: 30 01. 2013, 09:18
Actualizat: 30 01. 2013, 09:19