Rada a vrut să plece de la Steaua!** Vezi ce le-a transmis conducătorilor din Ghencea!
Fundașul Ionuț Rada a fost transferat definitiv de FC Steaua la
gruparea Al Nasr Dubai, din Emiratele Arabe Unite, cu care a semnat
un contract pe un an și jumătate, iar antrenorul grupări din
Ghencea, Mihai Stoichiță, a declarat că jucătorul a fost cel care
și-a dorit să profite de această oportunitate ce i s-a ivit cu atât
mai mult cu cât Rada se afla la final de contract cu Steaua.
„Ionuț Rada și-a manifestat intenția de a pleca. El intra
în ultimele șase luni de contract și a venit această ofertă
excelentă pentru el. El a vorbit foarte civilizat cu conducerea și
le-a zis: ‘Eu îmi doresc să rămân aici, dar când mă voi mai întâlni
cu o astfel de ofertă?!’. Știu că avem o părere mai proastă despre
fotbalul de acolo, dar știți foarte bine ce condiții sunt
acolo.”, a spus Stoichiță.