Jucătorul trecut pe la Craiova, Rocar, FC Național și Rapid preferă să vorbească mai puțin până când transferul este 100% rezolvat.
pentru Rada, un transfer la Poli ar putea însemna un reviriment al carierei, după ce a stat pe tușă mare parte din retur, ca urmare a neînțelegerilor avute cu Marius Lăcătuș. „Nu am semnat încă, însă din punctul meu de vedere e totul în regulă, am discutat, rămâne de văzut ce se întâmplă, nu știu care sunt formalitățile între cluburi, ei trebuie să încheie afacerea“, a declarat jucătorul pentru ProSport. „Nu vreau să vorbesc acum despre coechipieri, cu cine mă cunosc sau ce va face Poli în sezonul viitor, asta doar după ce e sigur tot, după ce cluburile termină formalitățile și eu semnez“, a mai spus Rada.
Chiar dacă nu a dorit să vorbească despre transfer, jucătorul a lăudat calificarea lui Poli în Cupa UEFA, dorindu-le timișorenilor să ajungă măcar în faza grupelor. „Vorbind doar ca un om de fotbal, calificarea lui Poli în cupele europene este o performanță, este un lucru extraordinar pentru jucători. Ei trebuie să facă orice pentru a trece de primul tur și a intra în grupe, pentru că am simțit pe pielea mea ce înseamnă să joci la acel nivel, atât la Rapid, cât și la Steaua și cred că Timișoara merită o echipă care să lupte an de an în cupele europene“, este de părere Ionuț Rada. Fundașul central a atins sferturile de finală ale Cupei UEFA când juca la Rapid, iar în sezonul recent încheiat a evoluat pentru Steaua în grupele Ligii Campionilor.
"Am vorbit cu cei de la Poli, iar din câte știu săptămâna viitoare urmează să fie finalizat transferul" – Ionuț Rada, jucător Steaua
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER