Rapid s-a impus în deplasarea de la Gloria, scor 1-0, deși giuleștenii au trecut printr-o săptămână extrem de agitată înaintea acestui meci. Marian Rada afirmă că prin protestul de astăzi, elevii săi au vrut să tragă un semnal de alarmă și precizează că nu se pune problema ca echipa să piardă meciul la „masa verde”.
„Băieții au vrut să tragă un semnal de alarmă. Le-am spus să joace de plăcere și să arate că merită mai mult decât au primit până acum. Nu este posibil să pierdem la masa verde, am consultat regulamentul și putem primi maxim o amendă. Am scăpat de obsesia acestui loc opt pe care stăm de mult timp și am urcat o poziție”, a declarat Marian Rada la DigiSport.
Ștefan Grigorie este autorul golului victoriei, iar mijlocașul rapidist este de părere că ar fi fost nedrept ca Rapidul să nu se impună având în vedere câte ocazii și-a creat echipa pe parcursul meciului.
„Știam că o să fie un meci foarte greu pentru că ei își jucau ultima șansă. A fost o săptămână grea din toate punctele de vedere. Sunt fericit că am învins pentru că am avut 10 ocazii în acest meci. Trebuia să tragem un semnal de alarmă pentru că sunt și drepturile fotbaliștilor în joc. Caracterul jucătorilor și-a spus cuvântul meci de meci, indiferent de situație”, a declarat Ștefan Grigorie la DigiSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER