La fel ca și atunci când s-a transferat la Rapid, apoi la Național și Steaua, Rada a semnat plecând din cantonamentul echipei la care era legitimat. Ieri după amiază, conducerea Stelei și-a dat în sfârșit acordul pentru ca Ionuț Rada să meargă la Otopeni. Discuțiile erau mai vechi, dar jucătorul a crezut până în ultimul moment că poate evolua la Steaua sau că se va transfera în străinătate. Numai că Lăcătuș nu avea nevoie de el nici la acest meci cu Vaslui și astfel Rada a acceptat oferta de la Otopeni. Aseară a plecat din cantonament și a semnat contractual la sediul LPF. „Mă bucur că merg la o echipă la care am posibilitatea să joc. Sper să îmi aduc contribuția astfel încât formația să se salveze de la retrogradare”, a spus Rada.
Nu va juca împotriva Stelei
Transferul lui s-a realizat greu pentru că steliștii au dorit să-l vândă definitiv. Numai că Otopeniul nu a avut atâția bani. Până la urmă Rada a renunțat la o parte din salariul său de la Steaua și va juca până în vară la echipa lui Ciobotariu. Steaua nu va primi niciun ban, dar a scăpat pentru câteva luni de plata salariului jucătorului. Rada nu va avea drept de joc atunci când Otopeni o va întâlni pe Steaua. A fost singura cerință a roș-albaștrilor.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER