Șefii din Gruia ar agrea să îl împrumute în Germania pe stoperul Ionuț Rada, care a jucat în numai 4 meciuri în 18 etape. Dacă mutarea se produce, fundașul va fi coechipier cu fostul dinamovist Andrei Cristea.
Karlsruher se luptă pentru a evita retrogradării din Liga a II-a din Germania și are nevoie urgentă de întăriri în apărare. Aceasta întrucât a încasat 43 de goluri în 19 etape. Potrivit presei din Germania, clujeanul Ionuț Rada e primul vizat pentru un transfer. Nemții l-au dorit și în iunie 2009, dar Steaua a refuzat atunci să îl cedeze. Faptul că Rada nu mai joacă la CFR se pare că i-a făcut pe oficialii lui Karlsruher să încerce din nou să îl transfere. În cazul unei oferte concrete, mutarea are șanse foarte mari să se realizaze, mai ales că Rada e a patra variantă acum pentru centrul defensivei, după Cadu, Piccolo și Diogo. De asemenea, Vasile Maftei e văzut de conducători ca o variantă pentru retur în apărare. Paszkany și Mureșan ar agrea ca Rada să fie cedat sub formă de împrumut, cu opțiune de cumpărare din parte nemților la finalul sezonului. Rada a fost titular în primele 3 etape din acest sezon, dar de atunci nu a mai prins echipa. A revenit abia în meciul de la Ploiești, fiind introdus în minutul 23, atunci când s-a accidentat Diogo.
„Vor mai pleca 2-3 jucători, deoarece avem un lot numeros” Iuliu Mureșan, președinte CFR Cluj
6 meciuri a văzut din tribune Rada în acest sezon, iar în alte 7 a fost lăsat pe banca de rezerve
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER