Copos a decis ca Rada (foto stânga) să fie interimar, însă ținta lui e Ioan Andone, pe care l-a contactat înainte să fie oficializată despărțirea de Șumudică.
Obiectivul lui Marian Rada este calificarea în Europa League, așa cum a reușit în finalul sezonului 2007-2008, când a preluat echipa într-un moment la fel de dificil și a terminat pe podium, lucru care nu s-a întâmplat în ultimele sezoane. Pentru Rada este a treia revenire pe banca giuleștenilor. „Sper să le redau entuziasmul de a juca fotbal, de a face spectacol. Să atragem patronul aproape de echipă. Acum e o etapă din viața Rapidului care trebuie depășită”, a declarat Rada.
„Alo, ando, vii?” Miercuri dimineață, George Copos l-a sunat pe Ioan Andone, căruia i-a propus să preia echipa din sezonul viitor. Dacă vara trecută „Vamă” nu a fost de acord cu rămânerea lui Andone pe banca tehnică, acum se pare că lucrurile s-au schimbat, o colaborare între cei doi fiind realizabilă. Din câte se pare, Ando a fost în Giulești la mai multe meciuri și de fiecare dată a discutat cu Copos probabilitatea preluării echipei de la vară.
M-a sunat domnul Copos, dar nu pot să vă spun ce am discutat cu el. Nu pot spune dacă voi mai antrena vreodată Rapidul, acum sunt la Dinamo, dar pot spune că m-am simțit bine în Giulești Ioan Andone, antrenor Dinamo
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER