Radiografia unei organizații!** Mecanismul infernal care a viciat competiția internă

La fundătura în care e fotbalul românesc acum nu s-a ajuns
întâmplător. Aici am fost aduși de decenii de corupție, fals,
minciună. Un sistem infernal, pus pe picioare în anii 50 de
generalii de la Interne și Armată, a distrus noțiunea de
competiție. Campioanele și retrogradatele se stabileau la
restaurant, în ședințe ale „Cooperativei” sau printr-un telefon dat
de la cabinetul lui Ceaușescu. În România comunistă, nu doar
producția la hectar, consumul de pâine, rația de fericire și
nivelul de trai erau falsificate, ci și ierarhiile sportive.

După ce, în episodul trecut din „Blaturile fotbalului”, v-am
prezentat momentul zero al înființării „Cooperativei” de către
Interne, prin crearea unei rețele de zeci de cluburi Dinamo în
întreaga țară, astăzi am apelat la mărturia unui om care a avut
personal de-a face cu acest mecanism infernal, pentru a înțelege
cum funcționa această organizație cu caracter aproape mafiot.
Profesorul Ion V. Ionescu, antrenor care a profesat în Divizia A în
acei ani atât la echipe ale „Cooperativei”, cât și la formații
rebele, a acceptat să demonteze mecanismul infernal.

Domnule profesor Ion Ionescu, cum lucra
„Cooperativa”?
Nu mai știu precis să indic momentul istoric al înființării
„Cooperativei” din fotbalul românesc. În esență, „Cooperativa” a
fost un grup de echipe, condus de Dinamo, care își împărțea
punctele în funcție de nevoi și obiective, principalul beneficiar
fiind, bineînțeles, clubul-mamă. Se făcea acest lucru fie prin
reciprocități, fie prin direcționarea punctelor către echipa care
avea nevoie, într-un anumit moment, de ele.

„Dinamoviștii cereau
să fie faultați în careu”

Erau multe echipe în „Cooperativă”?
…știu bine ce v-am spus mai devreme, pentru că am activat, la un
moment dat, la Corvinul, una dintre echipele „Cooperativei”. Ba,
chiar aș spune că Hunedoara era membru fruntaș în această
organizație. Au fost foarte multe situațiile în care președintele
clubului venea și îmi zicea, înainte de meci: „Acum dăm puncte” sau
„Acum luăm”.

Ați fost acolo între 1984 și 1986…
Așa e. Scandalul a început după un joc cu Dinamo, la București. A
fost o situație foarte ciudată… Când am ajuns de la Hunedoara în
Capitală, am fost surprins să văd că suntem așteptați cu un fast
incredibil. A fost un protocol uriaș… Ne-au întâmpinat
conducătorii gazdelor, ne-au cazat în condiții de lux, totul pe
cheltuiala dinamoviștilor. Nu înțelegeam, sau nu voiam să înțeleg
nimic. Cert e că am pregătit meciul normal, nu le-am spus nimic
jucătorilor mei. Am făcut 0-0 după o partidă de pomină. Îmi
amintesc cum jucătorii gazdelor se rugau de ai mei să-i faulteze în
careu! Văetuș le răspundea: „Eu nu vă faultez! Faultați-mă voi, în
careul vostru!”. Am avut noroc de jucători de caracter la
Corvinul.A ieșit un scandal uriaș.

„La
federație mă certau că l-am schimbat pe
Klein”

Cine a făcut scandal?
Cei care pierduseră punctul… Ne pregătiseră două lăzi de bere, la
noi în vestiar, ca să bem după joc. Ni le-au luat înapoi. Au
început amenințările. Ne spuneau că vor veni la Hunedoara, „ca să
rediscutăm condițiile…”. N-am vrut să știu la ce se refereau.
După meci, a doua zi, am trecut pe la federație. Eu, plin de mine,
credeam că voi fi felicitat… Când colo, m-am trezit că lumea se
uita urât la mine! Nu numai că nu mi-a spus nimeni „Bravo!”, dar
din contră, la discuțiile de pe holuri mi s-a reproșat egalul și
că-l schimbasem pe Klein!

Cei de la federație v-au reproșat că ați încurcat
Dinamo…
N-a fost propriu-zis o ședință acolo. Eu mă dusesem benevol, nu mă
chemaseră ei, dar discuțiile au fost așa, la o șuetă… Ședință a
fost, în schimb, la Hunedoara, când m-am întors. A fost mare
agitație. Cu secretarul de partid, cu oficialitățile județului, cu
conducerea clubului… La finalul sezonului am plecat. Dar vreau să
subliniez ceva: nu-i condamn pe oameni. Nu ei erau, propriu-zis, de
vină. Sistemul era construit de așa natură, încât ori te mulai pe
el, ori erai eliminat. De aceea vă rog să nu-mi cereți nume.
Oamenii nu sunt importanți. Dacă nu erau ei, erau alții!

Ședință
de lucru la „Cooperativă”

Mai important este să se știe cum se juca fotbalul în
România.
Să vă mai spun un episod trăit de mine cu „Cooperativa”. Era prin
’89, în toamnă. Eu antrenam la Sportul Studențesc. Într-o zi m-am
dus să iau prânzul la Hotelul București. Când intru acolo, să nu-mi
cred ochilor! Îmbrăcați frumos, la costum, toți în negru,
reprezentanții „Cooperativei”!

Victoria, Flacăra…
Toți. Erau acolo și Clujul (n.r. – „U”), și Hunedoara, și Bacăul,
și Brașovul… M-am dus la ei și le-am zis, în glumă: „Dați-mi, mă,
și mie un formular, să completez și eu o adeziune!”. N-a zâmbit
niciunul dintre ei, n-au gustat gluma… La ora 14:00 trecute fix,
vorba lui Caragiale, pe ușă a intrat tovarășul colonel… S-au
ridicat toți, ca la comandă, în poziție de drepți. Apoi au intrat
la masă, după ce colonelul le-a spus: „Hai, băieți, că avem
treabă…”. Se strânseseră să stabilească rezultatele etapei care
urma să se joace… Pe acel colonel l-am întâlnit după Revoluție, a
venit la mine să mă pupe… A rămas și acum un personaj foarte
important.

„Rezultatele se
stabileau la masă”

Așa mergeau treburile…
Rezultatele se stabileau la masă, înainte de începerea competiției
și, după caz, înainte de fiecare etapă. De aceea eu am și plecat de
două-trei ori de la Corvinul. Am revenit acolo numai pentru că la
Hunedoara era un mediu excelent. Subliniez: sistemul era organizat
în așa fel încât nu te puteai opune tu, ca individ. Erai eliminat
imediat.

Cum a produs echipe și jucători valoroși acest mediu fals
competitiv?
Răspunsul e simplu. La București se făcea o selecție impusă de cele
două ministere: Internele și Armata. Erau aduși cei mai buni
jucători din țară, apoi se obținea o omogenizare a acestor
selecționate la Dinamo și Steaua. Acolo, la aceste cluburi, era o
atmosferă de performanță. Li se asigurau toate condițiile de
pregătire, salarii mari, mergeau în turnee în străinătate, unde
jucau meciuri tari. Așa li se creștea atât valoarea individuală,
cât și cea de grup. Dar această performanță se obținea în
detrimentul celorlalți, al unor echipe precum Galați, Timișoara,
Vaslui, ca să le citez doar pe cele care anul acesta s-au bătut la
titlu. Ceilalți nu puteau, nu erau lăsați să performeze.

S-a păstrat sistemul după Revoluție?
Juridic, nu s-a putut conserva, pentru că a dispărut amestecul
ministerelor. Dar în memoria colectivă a rămas teama de cele două:
Steaua și Dinamo. După 1990, în structurile federației și ale
cluburilor au rămas aceiași oameni aparținând sistemului. Ei nu
puteau, în noaptea de 22 decembrie 1989, să se rupă complet de
trecut, să divorțeze pe loc de tot ce făcuseră înainte. Au rămas
legați un timp.

S-a schimbat regimul, au
rămas oamenii

Tranziția s-a făcut treptat…
În ciuda oamenilor care rămăseseră în sistem și a temerilor încă
existente, după 1990, cele două (n.r. – Dinamo și Steaua) n-au mai
putut să opereze cu aceeași agresivitate ca înainte. Ele au mai
beneficiat însă, o bună perioadă de timp, de avantaje, pentru că au
rămas prinși în această capcană a istoriei arbitrii și conducătorii
de cluburi. Ei aveau un trecut pe care nu-l puteau șterge.

Domnule profesor, tabloul dumneavoastră a fost
sugestiv…
Încă o dată vreau să subliniez ceva: n-am nominalizat pe nimeni
pentru că îi apreciez, ca profesioniști, pe cei care au lucrat la
Dinamo și la Steaua. Acolo au evoluat fotbaliști de foarte mare
valoare, conducători care știau fotbal și organizau activitatea
foarte bine. Nu am nimic cu ei. Trebuie să se știe însă în ce
sistem a funcționat fotbalul nostru.

Carte de vizită

Ion V. Ionescu
ª Data nașterii: 2 mai 1936
ª Localitatea: Rudna (Timișoara)
ª A jucat pe postul de mijlocaș ofensiv la Poli Timișoara
(1945-1954), Progresul Sibiu (1955-1956), Sportul Studențesc
(1956-1959), Victoria București (1959-1960)
ª A antrenat echipele Poli Timișoara (1972-1975, 1980-1983,
1986-1988, 1991-1992), Jiul Petroșani (1975-1976), CFR Timișoara
(1976-1977), UTA (1977-1979, 1996-1997), CSM Reșița (1979), Aurul
Brad (1983-1984), Corvinul Hunedoara (1984-1986, 1990-1991),
Sportul Studențesc (1988-1990), Progresul București
(1993-1994)
ª A publicat mai multe cărți de specialitate și este „Cetățean de
Onoare” al orașului Timișoara.

Alianța
condusă de Steaua

Puține erau, în perioada de dinaintea Revoluției, echipele
neafiliate la una dintre tabere. Dinamo domina jocurile de culise,
dispunând de aproape jumătate din cluburile primei divizii. Steaua
avea, de asemenea, un grup de echipe pe care le controla direct sau
indirect. FC Bihor (unde președinte fusese numit, la un moment dat,
Cristian Gațu), FC Olt Scornicești (echipa familiei Ceaușescu),
Farul Constanța (care i-a ajutat pe steliști să-l fure pe Hagi de
la Sportul) și ASA Tg. Mureș (club al Armatei) reprezentau pionii
de încredere ai roș-albaștrilor. Steaua nu avea totuși atâta nevoie
de „sateliți” precum Dinamo, pentru că ordinele de a le da
meciurile celor din Ghencea veneau direct de la vârful statului și
nimeni nu îndrăznea să se opună.

2,78 e media
golurilor marcate de Dinamo în meciurile cu membrii „cooperatori”
în 1988-1989

4,55 e media
golurilor marcate de Dinamo în meciurile cu echipele din afara
„Cooperativei” în 1988-1989

Protecție
cu prețul mediocrității

Înainte de 1989, apartenența la „Cooperativa” dinamoviștilor
conferea o anumită protecție, obținută însă cu prețul lipsei de
perspectivă. Cu Dinamo și Steaua era oricum interzis să joci „pe
bune”, dar dacă făceai parte din anturajul roș-albilor aveai șansa
de a pierde la scoruri onorabile. Dinamo avea grijă să nu facă scor
cu „sateliții”, iar aceștia să nu retrogradeze. După 1985,
„Cooperativa” a primit misiunea de a sprijini și Victoria, echipa
Miliției București, și Flacăra Moreni, echipa patronată din umbră
de generalii Ion Ghenoiu, de la Serviciul Pașapoarte, și Marin
Dragnea. În schimbul acestor facilități, „sateliții” făceau
jocurile dinamoviș­tilor. Cedau cei mai buni jucători la Dinamo,
pedepseau echipele „răsculate” (precum Timișoara și Craiova), erau
conduse de oamenii de încredere ai Internelor. Cazul sezonului
1988-1989 este elocvent. Niciuna dintre echipele „Cooperativei” n-a
retrogradat. Dinamo a dat Bacăului un punct chiar în „Ștefan cel
Mare”, în ultima etapă (când era clar că nu mai poate lua titlul),
pentru ca moldovenii să n-aibă emoții cu retrogradarea.

„Profeția” de la Timișoara

Profesorul Ion V. Ionescu a stat pe banca echipei Poli Timișoara în
campionatul 1987-1988, probabil cel mai nefast episod trăit de
acest club până la momentul preluării, în 1998, de către Claudio
Zambon. În 1988, bănățenii au terminat turul pe locul 8, cu 16
puncte (se acordau două la victorie), dar la final s-au clasat pe
locul 15, cu 26 de puncte, și au retrogradat, fiind „băgați la
mijloc” de „Cooperativă”. Antrenorul a acuzat, în trecut, că totul
s-a petrecut la ordinul Ministerului de Interne, după ce, în etapa
a 11-a, Poli a învins Dinamo, la Timișoara, cu 2-1. Ion V. Ionescu,
dar și alți martori oculari au susținut că, după joc, Mircea
Lucescu, antrenor pe atunci la Dinamo, i-a amenințat, furios, că
„veți retrograda!”. Lucescu a negat episodul, dar de atunci atât
„Il Luce”, cât și Dinamo au devenit indezirabili la Timișoara.
Acum, profesorul Ionescu refuză să mai detalieze: „Au trecut mai
mult de 20 de ani, s-a prescris! Consider închis acest moment al
istoriei și nu mai vreau să discut despre el!”.

Generalul Olteanu,
contrazis de familia procurorului Popovici

Familia fostului procuror general al Republicii, Nicolae Popovici,
neagă afirmațiile lui Constantin Olteanu, fost ministru al Apărării
la începutul anilor 80, care a povestit că Dinamo a încercat să-l
răpească pe Iovan, amențându-l cu dosar penal pentru viol. „Sunt
niște aberații! Olteanu vorbește ca să se afle în treabă. Tatăl meu
a fost cel mai bun procuror general pe care l-a avut România, a
ajuns acolo prin propriile forțe, n-avea nevoie de pile de la
Olteanu! Nici vorbă să tragă cu Dinamo și n-a avut niciodată nicio
funcție acolo! Nu se ocupa cu arestarea fotbaliștilor! Atunci când
Steaua a vrut să-l aresteze pe Gică Popescu, pentru că acesta nu
voia să mai joace în Ghencea, tatăl meu s-a opus!”, a explicat
Mugur Popovici, fiul fostului procuror general.