Rădoi a vrut să-și dea demisia înaintea meciului cu Astra, după o discuție între jucători și Becali. Cine l-a convins să facă deplasarea la Pitești

Mirel Rădoi a fost la un pas de a pleca de la Steaua chiar înaintea meciului cu Astra, de duminică, din etapa a 19-a a Ligii 1.

Potrivit Digi Sport, antrenorul de 34 nu a vrut să facă deplasarea cu echipa la Pitești, unde Steaua joacă rolul de gazdă al meciului cu Astra. Totul s-a întâmplat sâmbătă, în cantonamentul de la Mogoșoaia, în urma unei ședințe la care a fost prezent și Gigi Becali. Imediat după discuția la care a luat parte și patronul, Rădoi a decis să nu se urce în autocarul care urma să ducă echipa la Ploiești. Mai mult, fostul căpitan din Ghencea și-a sunat soția, căreia i-a transmis că ar dori ca ea să vină și să-l ia cu mașina din cantonamentul de la Mogoșoaia.

Rădoi a revenit asupra deciziei, dar doar după ce a discutat timp de două ore cu președintele Valeriu Argăseală și teammanager-ul Marius Ianuli, care l-au convins, în cele din urmă, să facă deplasarea cu echipa la Pitești.

A mai vrut să plece, dar Becali l-a întors din drum

Extrem de calm în seara meciului cu Rosenborg, din play-off-ul Ligii Europa, pierdut clar de Steaua, scor 0-3 pe Arena Națională, pe 20 august, când a anunțat că va continua ca antrenor al campioanei, Rădoi s-a răzgândit în dimineața următoare. După o noapte albă, în care a cântărit fiecare variantă în parte, tehnicianul a decis să le comunice jucătorilor decizia: pleacă de la Steaua.

„Voi rămâne și pentru retur. Nu plec de la Steaua nici dacă pierd în Norvegia. Important este ca la Trondheim să jucăm altceva. Încă de la meciul cu CSU vreau să văd o schimbare”, spunea Mirel aseară, însă după o discuție cu Gigi a decis să renunțe. 

În aceeași zi (vineri, 21 august), Rădoi s-a întâlnit cu Gigi Becali la palatul acestuia, iar patronul l-a convins să rămână: Finanțatorul a declarat: „A fost dificil să-l conving să rămână la echipă. I-am spus că doar ghinionul a fost de vină că am pierdut meciurile. I-am spus finului că dacă pleacă acum, va rămâne o pată pe meseria lui. O să vedeți că va câștiga totul pe plan intern. I-am promis că în iarnă îi cumpăr un atacant valoros. Dar rămân la decizia luată după jocul cu norvegienii, trebuie să plece vreo doi-trei jucători și trebuie să micșorăm niște salarii. Acum dacă nu mai primim banii de calificare de la UEFA, e normal, nu?”, declara Gigi Becali la acea vreme.

Publicat: 28 11. 2015, 20:07
Actualizat: 28 11. 2015, 23:42