Rădoi amenință: „Unii jucători nu înțeleg ce înseamnă Steaua! Nu mai merge așa!”

Căpitanul celor de la Steaua, Mirel Rădoi, este dezamăgit de atitudinea în teren a unora dintre colegii săi, veniți anul acesta la echipă. Mirel consideră că lupta pentru titlu este ăn continuare deschisă, chiar dacă Dinamo are prima șansă.

"Jucăm la Steaua și trebuie să aducem echipa în fruntea clasamentului. Am auzit reacția fanilor. Mi-a fost teamă să nu se întâmple ceva grav, să se suspende meciul. Până la urmă îi înțeleg și pe ei. Au introdus câteva torțe, cum au văzut la alte echipe și rivalitatea dintre galerii e mare. Dacă au văzut că ei nu primesc supsendări. Oricum este greu să privești la alții cum se împiedică, când noi nu câștigăm. Dinamo este favorită, dar mai este mult de jucat. Mulți jucători nu și-au arătat valoarea pentru echipă. La Steaua nu mai merge cu puțin. Au fost cei mai buni la echipele lor și acum nu mai știu să joace. Ratăm cu prea multă ușurință ocaziile pe care le avem. Ne trebuie mai multă concentrare în faza de finalizare", a spus Mirel Rădoi.

Steaua a terminat la egalitate, 2-2, cu FC Timișoara, golul de 2-2 fiind înscris chiar de Mirel Rădoi.

Publicat: 16 11. 2008, 00:03
Actualizat: 16 11. 2008, 00:14