Fără îndoială, principalul motiv pentru care atât Steaua cât și Rădoi au acceptat oferta de la Al Hilal a fost reprezentat de partea financiară.
Arabi i-au promis Căpitanului un salariu uluitor, de aproximativ două milioane de euro pe sezon. Chiar dacă visul și valoarea fundașului l-ar fi împins să evolueze la o mare echipă din Europa, petrodolarii celor din Arabia Saudită i-au schimbat destinul.
În aceste condiții, Mirel va intra în topul celor mai bine cinci plătiți fotbaliști români. Practic, doar Chivu – 5,5 milioane de euro(Inter), Mutu – 3 milioane (Fiorentina) și Marica – 2,5 milioane(Sttutgart) îl depășesc. Situația s-ar putea schimba, în condițiile în care arabii îi prețuiesc foarte mult pe fotbaliștii care dau dovadă de o dăruire exemplară. AR PUTEA LUA CU UN MILION MAI MULT CA MUTU!
Anghel Iordănescu, un apropiat al șefilor de la Al Hilal lansează o ipoteză halucinantă, conform căreia lui Rădoi i s-ar putea dubla chiar contractul, în măsura în care îi va impresiona pe patroni.
"Cei de la Al Hilal i-ar putea dubla salariul lui Rădoi, când o să vadă cât de rău e!", a spus Generalul la Sport.ro
Dacă acest lucru se va întâmpla, Mirel îl va depăși cu un milion de euro pe Mutu în clasamentul salariilor și va fi cel mai bine plătit sportiv din România, după Chivu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER