Fostul căpitan al Stelei, Mirel Rădoi, afirmă că se petrec lucruri suspecte în campionatul românesc, iar campionatul trecut adjudecat de CFR ridică destul de multe semne de întrebare.
„Din ce am văzut, ca joc, Steaua a fost mult peste CFR. Iar dacă mă întrebi pe mine, de fapt, Vasluiul era echipa care merita cel mai mult titlul, și ca joc, și ca valoare individuală a fotbaliștilor. Eu cred că au fost jocuri de culise în ultimul campionat și cred că o să mai fie! La noi se petrec niște lucruri bizare. De exemplu, CFR câștigă mereu titlul pe greșelile străinilor. CFR aduce cei mai mulți străini în campionatul românesc și beneficiază de greșelile lor. Cam ciudat, nu?”, a declarat Mirel Rădoi pentru Adevărul.
Rădoi „amendează” și modul în care este condusă fosta sa echipă. Actualul jucător al lui Al Ain spune că Gigi Becali ar trebui să ofere continuitate pe banca tehnică dacă vrea să câștige campionatul.
„Steaua n-a luat titlul din cauza schimbărilor dese de antrenori. Steaua are niște jucători tineri și talentați, însă ei au nevoie de continuitate. E greu să ieși campion, când tu schimbi antrenorul o dată la câteva luni”, a mai precizat Rădoi pentru Adevărul.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER