Rădoi avertizează FCSB-ul înaintea meciului cu Astra: „S-au axat prea mult pe asta și nu mi-a plăcut”. Fostul căpitan îl contrazice pe Becali

Managerul sportiv al naționalei U21, Mirel Rădoi, susține că FCSB va avea parte de un meci mai greu în această seară decât CFR Cluj. În trecut căpitan în Ghencea, Rădoi spune că oficialii FCSB-ului se concentrează prea mult pe meciul dintre CFR și Viitorul.

„Eu cred că CFR Cluj are prima șansă pentru că este la mâna ei. Trebuie doar să își câștige meciul. La Steaua nu mi-a plăcut că s-a axat foarte mult pe meciul celor de la Cluj. Cei de acolo uită că au un meci foarte important, pe care trebuie să-l câștige. Astra a jucat foarte bine la începutul sezonului. Da, a pierdut puncte pe parcurs și a pierdut categoric în turul play-off-ului. Totuși asta nu înseamă că Steaua a câștigat deja meciul. Eu cred că Steaua are o partidă mai grea decât are CFR-ul”, a spus Rădoi, pentru ProX.

„Deja șansele la titlu sunt 55-45. Am mare încredere in Viitorul pentru că Viitorul are și obiectivul material, 200.000 de euro în plus pentru locul 3. Mai are unul mai important, sportiv, de pe 3 joacă direct turul 2 preliminar în Europa League. Viitorul are mare interes să câștige la Cluj. Presiunea e pe ei acum, sunt pe primul loc. Noi trebuie să câștigăm jocul nostru, presiunea mare e pe ei. Viitorul are jucători rapizi care pot câștiga foarte bine meciul ăsta”, spune Becali în urmă cu câteva zile.


Meciurile CFR Cluj – Viitorul și FCSB – Astra Giurgiu vor putea fi urmărite în format live blog pe www.prosport.ro. Reporterii ProSport de pe cele două stadioane vor oferi cele mai proaspete informații, fotografii și clipuri video în timp real.

 

 

Publicat: 20 05. 2018, 17:25
Actualizat: 20 05. 2018, 18:00