Președintele LPF, Dumitru Dragomir, este de părere că stelistul Mirel Rădoi are o cotă de piață de peste 10 milioane de euro și crede că fundașul este între primii 20 de fotbaliști din Europa. "Rădoi poate să joace la orice echipă mare din lumea asta. Numai să fie sănătos. Din punct de vedere valoric este în primi 20 de jucători ai Europei. Problema e că este jucătorul care pune talpă și cu capul. Fotbaliștii mari se mai și expun. Dacă ar dispune de o tehnică extraordinară, nu ar fi așa expus. El recuperează prin voință și prin dăruire. Eu dacă aș fi la o echipă, l-aș lua imediat. Merită peste 10 milioane de euro", a spus Dragomir la Radio InfoPro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER