Rădoi, îngropat în credite
Finul lui Gigi Becali are de dat 600.000 de euro la bănci, problemă care se rezolvă, în viziunea căpitanului, doar printr-un transfer în Vest
„I-am propus lui Mirel o mărire de salariu. Poate ajunge și la 500.000 de euro. O să vedeți voi că Rădoi nu o să plece nicăieri!”, spunea Gigi Becali după „dubla” cu Galatasaray. Rădoi însă vrea să plece pentru că nu are deloc parte și financiar de statutul de lider al echipei din Ghencea.
Mirel Rădoi era, până de curând, un adept al creditelor bancare pentru finanțarea proiectelor personale. Până aici, nimic nu pare în neregulă. Căpitanul Stelei a făcut patru credite în valoare de aproximativ 600.000 de euro, iar salariul său de bază, conform contractului cu Steaua, este de doar 150.000 de euro anual, prea puțin pentru a susține ratele lunare către bănci.
Câștiguri prea mici pentru refinanțare
Surse bancare ne-au dezvăluit în exclusivitate că, în urmă cu aproximativ două luni, soția stelistului a făcut o vizită de serviciu unei bănci. Scopul? Refinanțarea celor patru credite. Banca respectivă a fost nevoită să refuze efectuarea operațiunii deoarece câștigurile totale pe hârtie prezentate de soția lui Rădoi în 2007 s-au ridicat la doar 210.000 de euro, dintre care 150.000, suma fixă din contract! Dacă înainte de creșterea exagerată a dobânzilor la creditele în euro Rădoi considera deja că s-a aventurat cu aceste credite, acum problema s-a acutizat pe fondul crizei financiare. Apropiați ai căpitanului stelist susțin că acesta este motivul real al dorinței insistente a fotbalistului de a prinde un contract în străinătate.
Bentley și imobiliare
Rădoi conduce un Bentley, achiziționat printr-unul dintre creditele făcute de el însuși. Acest împrumut este cel mai mic dintre cele contractate de Mirel. Cel mai substanțial e de 250.000 de euro.
Unul dintre creditele pe care Rădoi le-a contractat a avut ca obiect cumpărarea unui superb autoturism Bentley, pe care fotbalistul îl conduce nu de mult timp. Valoarea acestei limuzine este de aproximativ 200.000 de euro, preț de catalog.
ProSport a aflat că unul dintre contractele de creditare ale lui Mirel valorează 90.000 de euro și se întinde pe o perioadă de cinci ani. Este vorba, probabil, chiar de cel întreprins pentru achiziționarea autoturismului, restul până la prețul de catalog fiind, se pare, plătit de Mirel cash. Celelalte trei credite sunt mai mari, iar cel mai consistent are o valoare de 250.000 de euro și este încheiat pe o perioadă de zece ani. Aceste trei împrumuturi obținute de Rădoi au avut, se pare, ca obiect, investiții imobiliare, respectiv cumpărarea de case în București.
Plătește o chirie de 2.000 £ lunar!
În afara sumei foarte mari pe care trebuie s-o achite în fiecare lună la bănci, căpitanul Stelei a ales, poate tot pe fondul problemelor financiare, să stea cu chirie în București! Rădoi și familia sa trebuie să plătească 2000 de euro lunar pentru această locuință.
Nu mai beneficiază de dărnicia nașului Gigi Becali
În trecut, grație relației de rudenie cu Gigi Becali, Rădoi a avut parte de multe cadouri din partea patronului stelist, dincolo de salariul de la Steaua. Ultima dată când a beneficiat de mărinimia latifundiarului a fost în luna mai, când Gigi i-a botezat fetița, pe Ingrid-Alexandra, ocazie cu care i-a oferit un bonus de 50.000 de euro. De atunci, Mirel nu a mai văzut decât banii câștigați, conform căilor oficiale, ca fotbalist al Stelei.
”Rădoi are bani să-și plătească creditele! Ia 15.000 de euro pe lună. Credeți că poate avea probleme cu băncile?”, Gigi Becali, patron Steaua
”Sincer, acum principalul meu obiectiv este să mă transfer de la Steaua, la o echipă în străinătate, nu să iau campionatul”, Mirel Rădoi, căpitan Steaua
”Având în vedere situațiile generale dificile de pe piață, foarte multe companii și persoane fizice încercă să-și refinanțeze împrumuturile, respectiv să încerce prelungirea creditului și mutarea plăților pe o perioadă mai lungă de timp, astfel încât să-și reducă cheltuielile lunare”, Cristian Hostiuc, director editorial Ziarul Financiar
35% din câștigurile lui Mirel Rădoi se duc pe plata datoriilor la bănci și a chiriei locuinței