Rădoi l-a taxat pe Călințaru pentru felul în care a bătut penalty-ul cu FCSB: „Nu vreau să comentez mai mult de atât!”

Mirel Rădoi spune că George Călințaru ar fi trebuit să trateze mult mai serios lovitura de la 11 metri pe care Juventus a primit-o în minutul 90+4 al meciului cu FCSB. Călințaru a încercat o „scăriță”, dar Niță a stat pe loc și a prins fără probleme.

Rădoi a asistat la partida dintre Juventus București și FCSB (scor 1-2), două echipe antrenate de foștii săi colegi, Daniel Oprița și Nicolae Dică. Fostul antrenor al FCSB-ului spune că i-ar fi plăcut un rezultat de egalitate, care să nu supere pe nimeni. Însă Rădoi a fost tranșant când a fost vorba despre modul în care Călințaru a executat lovitura de la 11 metri.

„M-am întâlnit cu amândoi (n.r. cu Dică și cu Oprița). Speram la un meci de egalitate, ca să fie fericiți amândoi. Steaua mai are timp să recupereze puncte. Din punctul meu de vedere, Călințaru trebuia să bată mult mai serios. Nu vreau să comentez mai mult”, a declarat Mirel Rădoi.

Juventus București a pierdut cu 2-1 în fața FCSB-ului, însă jucătorii lui Daniel Oprița au avut un penalty la ultima fază a meciului. Călințaru a ales să bată, a încercat o „scăriță”, dar a tras slab, Niță a fost inspirat și a prins fără probleme.

Publicat: 19 08. 2017, 23:15
Actualizat: 19 08. 2017, 23:16